
Controlul STS, așa cum desemnează chiar proiectul de lege relația viitoare dintre Interne și noul Departament de Telecomunicații Speciale, înseamnă inclusiv controlul asupra transmiterii datelor legate de prezență în ziua alegerilor și a rezultatelor finale din fiecare secție de votare, prin procesele verbale scanate și trimise prin internet, servicii asigurate de STS.
Un sistem similar, dar nesecurizat, de transmitere prin SMS a prezenței la vot și chiar a rezultatelor parțiale, a fost implementat de PSD la referendumul din 2012 și descris amănunțit ulterior de procurorii DNA în dosarul în care este cercetat Liviu Dragnea, coordonatorul politic al campaniei USL la acea vreme.
Traseul legii a fost gândit de PSD în cele mai mici amănunte, pentru a întâmpina cât mai puține piedici până la semnătura finală. Astfel, pentru a evita avizul CSAT, proiectul le-a fost pus în mână aleșilor PSD, ca inițiativă parlamentară, chiar dacă autorii reali ai textului sunt, potrivit lui Victor Ponta, "specialiștii de la Interne". Inițiativa a fost anunțată umăr la umăr cu liderii PNL și UNPR, majoritatea parlamentară fiind asigurată. Mai mult, actul normativ care intră astăzi în Biroul Permanent al Camerei Deputaților este propus a fi discutat în procedură de urgență, ceea ce îl poate propulsa la promulgare în câteva săptămâni. Singurul obstacol semnificativ al legii, în condițiile în care președintele Traian Băsescu nu o poate trimite la reexaminare decât o dată, poate fi doar Curtea Constituțională, în care, cel puțin pe algoritmul politic, USL are majoritate.
Avansarea proiectului de lege, depus oficial la Parlament luni seara, crește totodată miza numirii noului ministru al Internelor care depinde de semnătura președintelui Traian Băsescu. În actuala configurație a Guvernului, postul le revine liberalilor care ar urma să facă o propunere oficială vineri.
Citiți mai multe detalii pe www.gandul.info
0 comments :
Trimiteți un comentariu