Turism Felix le propune acționarilor dividende de 2,08 milioane de lei

Știrea a fost publicată miercuri, 26 februarie 2014, 02:31 în categoria

Turism Felix le propune acţionarilor dividende de 2,08 milioane de lei Compania hotelieră Turism Felix Băile Felix (TUFE), controlată de SIF Transilvania, le propune acționarilor distribuirea de dividende în valoare de 2,083 mil. lei (0,46 mil. euro), reprezentând 55% din profitul net al companiei din 2013, potrivit unui anunț publicat pe bursă. Dividendul brut ar fi de 0,0042 lei, cu 40% mai mare decât cel de anul trecut.

Raportat la prețul de pe bursă, de 0,1576 lei/acțiune, randamentul dividendului ar fi de 2,66%. SIF Transilvania este acționarul majoritar al Turism Felix, cu 63,2% din acțiuni, și ar putea încasa dividende de 1,32 mil. lei.

SIF Oltenia

deține 16,86% din acțiuni și ar putea încasa 351.000 de lei. Restul de aproape 20% din acțiuni sunt controlate de acționari minoritari.

WikiZF: Profilul companiei SIF Oltenia

Turism Felix a raportat pentru anul trecut un profit net de 3,99 mil. lei, cu 35% mai mare decât în 2012, la afaceri de 49 mil. lei, în creștere cu 3,4%. Compania are o capitalizare de 79,4 mil. lei (17,6 mil. euro).

Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 26.02.2014



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Andrei Chirileasa

0 comments :

Trimiteți un comentariu