Economia Germaniei va înregistra, probabil, o creștere economică puternică în primul trimestru al acestui an, dar va încetini în trimestrul al doilea, estimează banca centrală de la Berlin, Bundesbank, citată de Wall Street Journal.
Iarna cu temperaturi mult mai ridicate decât în mod obișnuit, mai ales în primele două luni ale acestui an, a susținut sectorul construcțiilor din cea mai mare economie europeană.
Activitatea industrială s-a menținut, de asemenea, la un nivel ridicat în primul trimestru, însă creșterea economică din trimestrul al doilea va fi "considerabil mai redusă" față de primul, potrivit băncii.
Firma de cercetare Markit a anunțat, luni, că un indice privind intențiile managerilor de companii de a face achiziții a scăzut în martie față de februarie, dar se situează încă la un nivel care semnalează creșterea activității în sectorul privat.
"Sondajul sugerează că ar trebui să ne așteptăm la un nou trimestru de creștere economică în Germania, în timp ce datele recente indică un avans al PIB de 0,7% pentru primele trei luni ale anului", a declarat Oliver Kolodseike, economist la Markit.
Economia Germaniei a crescut cu 0,4% în trimestrul al patrulea al anului trecut, mai puternic decât anticipau analiștii, iar Bundesbank se așteaptă ca rata pentru acest interval să fie revizuită în urcare.
Bundesbank: Economia Germaniei va accelera în primul trimestru
Știrea a fost publicată luni, 24 martie 2014, 17:24 în categoria Internațional
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu