Cursul BNR de luni:
Euro
4.4553
+0.0039
+0.09 %
Dolar american
3.2304
-0.0115
-0.35%
Cursul valutar BNR. Vedeți aici evoluția principalelor valute la cursul oficial BN
R
Banca Națională a României (BNR) a publicat luni un curs de referință de 4,4553 lei/euro, cu 0,39 bani mai ridicat față de vineri, când rata de schimb s-a plasat la nivelul minim de la începutul lunii decembrie. În sesiunea precedentă, cursul a fost de 4,4514 lei/euro.
Leul a continuat să se aprecieze în raport cu dolarul american, rata de schimb coborând cu 1,15 bani, de la 3,2419 lei/dolar la 3,2304 lei/dolar. Cursul de referință leu/franc elvețian a urcat însă ușor, de la 3,6509 lei/franc la 3,6525 lei/franc.
Cursurile de schimb leu/dolar și leu/franc elvețian sunt calculate de BNR în funcție de paritatea leu/euro și cotațiile de schimb euro/dolar și euro/franc elvețian. În debut, euro a fost cotat la 4,4635 lei, aproape de nivelul de la finalul sesiunii interbancare de vineri, când băncile au schimbat euro la 4,4610 - 4,4630 lei.
Până la ora 11:00, schimburile au fost realizate ușor peste 4,46 lei/euro, după care rata de schimb a coborât spre 4,4550 lei/euro.
Valutele din regiune consemnau oscilații mixte în raport cu euro. Ratele medii ale dobânzilor afișate luni de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) și plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi s-au plasat la 1,74 - 2,24%, ușor mai jos față de vineri, când au fost de 1,76 - 2,26% pe an. Dobânzile sunt cu mult sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, de 3,5% pe an, și, totodată, vizibil peste rata dobânzii la facilitatea de depozit practicată de banca centrală, de 0,5% pe an.
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR) a menținut vineri dobânda de politică monetară la 3,5% pe an, oprind astfel ciclul de reduceri, și a păstrat ratele rezervelor minime obligatorii la 12% pentru pasivele în lei, respectiv 18% pentru valută, decizii anticipate de analiști. Ratele medii ale dobânzilor pentru plasamentele pe termen de o săptămână au urcat ușor, de la 1,78 - 2,28% la 1,81 - 2,31% pe an.
Dobânda ROBOR pentru plasamente cu scadență la 3 luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile pentru creditele în lei acordate de bănci pe termen scurt și mediu, este de 2,97% pe an.
Cursul BNR. Cursul valutar euro al zilei de luni, 31 martie 2014
Știrea a fost publicată luni, 31 martie 2014, 15:03 în categoria Personal
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu