Cursul BNR de marti:
Euro
4.4629
+
0.0076
+
0.17
%
Dolar american
3.2360
+
0.0056
+
0.17
%
CURSUL VALUTAR BNR. VEDEȚI AICI EVOLUȚIA PRINCIPALELOR VALUTE LA CURSUL OFICIAL BN
R
Moneda națională a înregistrat fluctuații nesemnificative în prima parte a sesiunii interbancare de marți, ușor peste 4,46 lei/euro, astfel că BNR a anunțat un curs de referință de 4,4629 lei/euro, cu 0,76 bani mai sus față de luni.
Banca Națională a României (BNR) a publicat luni o rată de schimb de 4,4553 lei/euro.
Leul s-a depreciat ușor și în raport cu dolarul american, iar rata de schimb a urcat cu 0,56 bani, de la 3,2304 lei/dolar la 3,2360 lei/dolar.
În același timp, cursul de referință leu/franc elvețian a urcat de la 3,6525 lei/franc la 3,6646 lei/franc.
Cursurile de schimb leu/dolar și leu/franc elvețian sunt calculate de BNR în funcție de paritatea leu/euro și cotațiile de schimb euro/dolar și euro/franc elvețian.
La deschidere, euro a fost cotat la 4,4580 - 4,4600 lei, aproape de nivelul de luni seară, când operațiunile s-au încheiat la 4,4600 - 4,4620 lei/euro.
Primele transferuri ale zilei au urcat ușor cursul, iar la jumătatea zilei operațiunile se realizau în intervalul 4,4620 - 4,4640 lei/euro.
Valutele din regiune consemnau, de asemenea, deprecieri modeste în raport cu euro.
Ratele medii ale dobânzilor afișate marți de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) și plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi au urcat la 1,94 - 2,44%, de la 1,74 - 2,24% luni. Dobânzile sunt cu mult sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, de 3,5% pe an, și, totodată, vizibil peste rata dobânzii la facilitatea de depozit practicată de banca centrală, de 0,5% pe an.
Ratele medii ale dobânzilor pentru plasamentele pe termen de o săptămână au urcat de la 1,81 - 2,31% la 1,96 - 2,46% pe an.
Dobânda ROBOR pentru plasamente cu scadență la 3 luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile pentru creditele în lei acordate de bănci pe termen scurt și mediu, este de 2,96% pe an.
Cursul BNR. Cursul valutar euro al zilei de marti, 1 aprilie 2014
Știrea a fost publicată marți, 1 aprilie 2014, 13:59 în categoria Personal
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu