Alro și-a ajustat în jos afacerile bugetate pentru 2014 și așteaptă pierderi

Știrea a fost publicată marți, 6 mai 2014, 04:19 în categoria

Alro şi-a ajustat în jos afacerile bugetate pentru 2014 şi aşteaptă pierderi Producătorul de aluminiu Alro Slatina (ALR), parte a grupului Vimetco controlat de miliardarul rus Vitali Mașițki, și-a rectificat în jos prognozele din bugetul pentru acest an, estimând pentru 2014 o creștere mai mică a afacerilor, de 3,3%, la 604,7 mil. dolari (1,93 mld. lei la cursul actual de 3,2 lei/dolar) și că-și va reduce pierderile de trei ori, la 18,3 mil. dolari (circa 58,6 mil. lei), se arată în bugetul companiei care va fi supus aprobării la finele acestei luni.

Alro nu a inclus în rezultatul net valoarea instrumentelor financiare derivate încorporate în contractul semnat cu Hidroelectrica pe motiv că acesta distorsionează puternic rezultatele companiei.

În debutul anului Alro miza pe o revenire a vânzărilor, la 642 mil. dolari și un profit de 3,2 mil. dolari, însă ulterior conducerea a luat în calcul taxe mai mari pentru energie estimate pentru acest an, spunând că nu exclude închiderea unor capacități de producție pentru a reduce costurile. „Datorită prețului energiei electrice și taxelor aferente energiei, producția de aluminiu electrolitic (estimată pentru acest an - n. red.) este cea mai mică din ultimii zece ani, însă pentru a menține o producție de aluminiu turnat s-a trecut la folosirea mai intensivă a deșeurilor rezultate din propriul proces de producție, cât și cumpărate din piață aproximativ 40% din total deșeuri refolosite“, spun reprezentanții Alro Slatina.

Guvernul Ponta intenționează să acorde un ajutor marilor consumatori de energie, luna trecută fiind publicat pe site-ul Ministerului Economiei un proiect de hotărâre de guvern care prevede că aceștia vor beneficia de o scutire cu până la 85% de la plata subvențiilor pentru energie verde. Alro este cel mai mare consumator de energie din România, astfel că firma ar fi principalul benefiicar al acestei legi odată ce va intra în vigoare.

Compania estimează că va produce în acest an 265.270 de tone de aluminiu primar, cantitate mai mare cu 26% față de anul precedent.

Pe de altă parte, prețul mediu de vânzare al aluminiului pentru acest an este prognozat să scadă la 1.700 de dolari/tonă, de la 1.845 de dolari/tonă, prețul mediu de pe parcursul anului trecut, respectiv o scădere de 7,9%.

Prețul aluminiului s-a aflat pe o tendință descendentă în ultimii ani, în 2012 prețul mediu la aluminiu fiind de peste 2.018 dolari pe tonă. La sfârșitul anului trecut cotația aluminiului a atins un minim al ultimilor ani, de 1.650 de dolari/tonă în contextul crizei de pe piețele emergente, care sunt principalele țări producătoare de aluminiu.

Compania intenționează să crească producția de aluminiu procesat cu 20,6% în acest an, la 83.500 de tone și să majoreze ușor producția de aluminiu primar.

„În ultimii anii producția de lingouri a scăzut până la un minim de 1.000 tone în 2012. Estimăm de asemenea scăderea producției de bare până la aproximativ 36 .000 de tone pentru că profitul este din ce în ce mai mic la acest produs și creșterea semnificativă la șleburi (în special seriile de aliaje dure, cât și cele cu utilizare aeronautică. Alro este consecvent în a-și urmări strategia pe termen mediu și lung, astfel că își va extinde capacitatea de turnare șleburi și își va mări capacitatea de procesare a deșeurilor din aluminiu și aliaje de aluminiu“, se arată în bugetul companiei care va fi supus aprobării la finele acestei luni.

Anul trecut compania a pus în funcțiune două noi cuptoare destinate încălzirii șleburilor în vederea laminării la cald și au fost date în folosință linii noi de finisare pentru table, care vor susține creșterea activității Alro în acest an, mai spun reprezentanții Alro.

Evaluarea minelor de bauxită la zero a dus Alro și Alum pe pierdere

Anul trecut Alro a înregistrat o pierdere netă, excluzând instrumentele derivate din contractul cu Hidroelectrica, de 86 mil. lei față de o pierdere de 123 mil. lei în anul anterior.

Rezultatul s-a datorat cu precădere unor pierderi extraordinare determinate de ajustarea în jos a valorii participației de 99,4% din acțiuni pe care Alro o deține la Alum Tulcea cu circa 121 mil. lei. Ajustarea a fost cauzată de faptul că Alum Tulcea și-a ajustat de asemenea în jos valoarea activității de extragere a bauxitei din Sierra Leone cu suma de 82,5 mil. lei, motiv pentru care Alum a înregistrat anul trecut pierderi record, de 138 mil. lei.

În 2011 Alum s-a împrumutat cu 25 mil. dolari pentru a achiziționa business-ul cu bauxită din Sierra Leone de la grupul Vimetco, iar la finele anului trecut această activitate a fost reevaluată la „zero“ în bilanț.

„La 31 decembrie 2013, CFM Consulting, un evaluator independent, a realizat testul de impairment pentru investitia Alum în Global Aluminium Ltd. Având în vedere că valoarea justă a SMHL a rezultat negativă, opinia evaluatorului este că valoarea justă a capitalurilor proprii SMHL și GAL este zero astfel că s-a înregistrat provizion pentru întreaga valoare a investiției“, se arată în situațiile financiare auditate ale Alum Tulcea.

Totodată, Alum a înregistrat provizioane și pentru creanțe pe care compania le deține asupra firmei care deține minele de bauxită.

Activitatea de extragere a bauxitei are o bază de resurse de aproximativ 31 milioane de tone de bauxită și a produs 615.910 de tone în 2013. Mina de bauxită asigură necesarul de materii prime pentru Alum.

În momentul preluării, această activitatea era neprofitabilă, aceasta fiind cel mai probabil motivul reevaluării business-ului la zero în contabilitatea Alum Tulcea.

Alum și-a bugetat pentru acest an venituri totale de 174,8 mil. dolari (559 mil. lei) și o producție fizică de 429.000 de tone de alumină.

Compania mizează de asemenea pe obținerea unui profit brut de 10,3 mil. dolari (33 mil. lei) în acest an, după pierderile record suferite anul trecut.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Adrian Cojocar

0 comments :

Trimiteți un comentariu