
Cea mai mare anomalie se reflectă însă în diferențele dintre statisticile salariaților asigurați la Casa de Sănătate și cele ale asiguraților din sistemul național de pensii: 4,5 milioane de angajați plătesc contribuția la pensie și 6,5 milioane la sănătate.
Câți angajați existau în România la finalul lui 2013
- 6.553.447 de persoane este numărul de salariați conform bazei de date a Agenției Naționale pentru Administrare Fiscală (inclusiv persoanele care obțin venituri din salarii din străinătate, dar care desfășoară activități aici, precum și persoanele din misiunile diplomatice), potrivit datelor obținute de Blocul Național Sindical (BNS).
- 6.483.600 de persoane erau asigurate în sistemul național de sănătate în 2013, potrivit datelor Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), obținute de BNS.
- 6.279.000 de persoane aveau statut de salariat în trimestrul patru al anului 2013, potrivit cercetării în gospodării AMIGO realizate de Institutul Național de Statistică (care include angajații „la negru“ și pe cei din forțele armate).
- 6.039.261 este numărul total de participanți la sistemul de pensii private obligatorii (pilonul II) din decembrie 2013, din care 3.716.892 sunt participanții pentru care se plătesc lunar contribuțiile la pilonul II, potrivit datelor Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).
- 5.076.512 este numărul de salariați activi (pentru care se plătesc taxele și contribuțiile sociale „la zi“ de către angajatori) aflați în evidențele Inspecției Muncii la 31 decembrie 2013.
- 4.480.635 este numărul de asigurați din sistemul Casei de Pensii în decembrie 2013, care cuprinde asigurații cu contracte de muncă cu normă întreagă ce figurează în declarațiile privind evidența nominală a asiguraților transmise de angajatori.
- 4.328.000 este numărul de salariați din decembrie 2013, publicat de Ministerul Muncii pe baza datelor din buletinele statistice lunare ale Institutului Național de Statistică (unde nu sunt incluși angajații din firmele cu mai puțin de 4 salariați).
0 comments :
Trimiteți un comentariu