Cum s-a înăsprit politica UE față de Rusia prin aderarea la Uniune a țărilor din Europa de Est

Știrea a fost publicată vineri, 2 mai 2014, 05:38 în categoria

Cum s-a înăsprit politica UE faţă de Rusia prin aderarea la Uniune a ţărilor din Europa de Est Extinderea Uniunii Europene de la 15 la 25 de state membre (și apoi la 28) în ultimii zece ani ar fi trebuit să pună capăt prăpastiei dintre Vest și Est, moștenite din vremea Războiului Rece, scrie

EU Observer

. Dar prăpastia rămâne, chiar și printre noii veniți din Europa de Est, iar relațiile cu Rusia sunt un exemplu în acest sens.

Relațiile politice dintre UE și Rusia au suferit o răcire semnificativă din 2004 până în prezent, dominate de embargoul asupra importului unor produse alimentare, de planurile americane de a dezvolta un scut antirachetă în Europa de Est și de riscul întreruperii furnizării de energie de către Rusia.

Răcirea  s-a datorat în mare parte atitudinii mult mai hotărâte adoptate de UE sub influența unor state membre din Europa Centrală și de Est.

Treptat, statele membre cu vechime au adoptat la rândul lor o poziție mai dură. Totuși, modul de relaționare a statelor membre cu Rusia lui Vladimir Putin rămâne emblematic pentru divizarea existentă chiar și printre noile state membre. Țări precum Slovacia sau Bulgaria au sensibilități culturale, economice și politice diferite de cele ale statelor baltice sau ale Poloniei. Apropierea geografică și problemele legate de minorități condiționează pe mai multe planuri relațiile cu Rusia. Acest lucru arată că nu există un „bloc” est-european în interiorul UE.

Îngrijorările din țările baltice și Polonia privind conflictul UE cu Rusia pe tema Ucrainei arată de asemenea că stabilitatea teritorială a UE rămâne vulnerabilă în zonele în care Uniunea se învecinează cu Rusia. În același timp, valul mare de țări care au aderat la UE simultan a complicat problemele de securitate cu imigrația ilegală, crima organizată, sau care privesc pericolul de întrerupere a alimentării cu energie.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Daniela Stoican

0 comments :

Trimiteți un comentariu