Mihnea Ioan, managerul care se află de aproximativ 18 ani la cârma Havi Logistics, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața de logistică, spune că în ultimii șase ani compania pe care o conduce a avut o creștere a businessului cu peste 150%, cea mai mare contribuție având-o contractul încheiat în 2012 cu OMV Petrom Marketing.În 2011 compania a raportat o cifră de afaceri de circa 190 mil. lei (51 mil. euro), iar în 2012 aceasta a ajuns la 420 mil. lei (94 mil. euro), adică un avans de 120%. Anul trecut businessul Havi Logistics, care deține trei centre de logistică, a trecut de pragul de 500 mil. lei (113 mil. euro).
„Compania Havi Logistics peste cinci ani o văd în creștere. De la un an la altul un contract poate schimba semnificativ structura businessului. Probabil ca afaceri va fi cu cel puțin 50% mai mare decât astăzi, ideal ar fi cu 150%. Aici depinde de clienți, un singur contract mare poate dubla businessul“, a declarat Mihnea Ioan, general manager al Havi Logistics.
De profesie inginer, absolvent al Institutului Politehnic București, managerul lucrează în cadrul Havi Logistics din 1995, începând ca operations manager, iar după un an a devenit managing director. În perioada 2005-2009, în paralel cu funcția ocupată în România, el a fost și director general al filialei Havi Logistics din Bulgaria.
Pentru anul acesta el estimează o cifră de afaceri în ușoară creștere, avans pe care îl vede și pentru întreaga piață.
„Sunt moderat-optimist pentru că în principiu văd o ușoară creștere pe piață în general (de logistică - n.red.), ceea ce mă face să mă uit cu un optimism moderat la anul acesta și la anii care urmează.“
Havi Logistics face parte din grupul cu același nume care își are originea în Statele Unite. Compania a intrat pe piața locală în 1995, inițial având numele de Romdis. Havi Logistics activează în circa 27 de țări, are peste 5.700 de angajați și aproximativ 60 de centre de distribuție. Cel mai mare client al americanilor este lanțul de restaurante de tip fast-food McDonald’s. Odată cu intrarea pe piața locală a McDonald’s a intrat și Havi Logistics, rămânând singurul distribuitor al lanțului de restaurante de pe plan local. În 2012 compania de logistică a început și distribuția produselor din categoria shop&gastro; (alimente) prezente în lanțurile de benzinării OMV și Petrom.
„Cu aceste două rețele atingem peste 600 de puncte de livrare din țară. Putem spune că suntem în aproape orice oraș sau localitate mai mare. (...) Contractul cu OMV Petrom a fost cel care a adus un salt al business-ului, până atunci afacerile au crescut gradual. În discuții cu potențiali clienți suntem aproape tot timpul“, mai spune managerul, care a lucrat înainte de 1995 o perioadă și la Centrala Nucleară din Cernavodă. El afirmă că țintește clienți mari, tot din spectrul logisticii cu temperatură controlată pentru alimente. Havi Logistics are 28 de autovehicule de distribuție, în majoritate sub marca Scania. În 1998 compania a construit centrul de distribuție din nordul Capitalei , iar în 2012 a deschis încă două centre de distribuție în Chitila (județul Ilfov ) și în Băcia ( în apropiere de Deva), acestea din urmă fiind închiriate.
0 comments :
Trimiteți un comentariu