Ascensiunea partidelor extremiste la alegerile europarlamentare de duminică nu ar trebui ignorată, iar liderii europeni ar trebui să încerce să readucă sub control național anumite funcții care au fost cedate către Uniunea Europeană, precum controlul frontierelor,arată Financial Times într-o opinie
. Este foarte probabil ca liderii europeni să încerce să ignore rezultatele alegerilor europene și să se comporte ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Dar acest lucru ar putea fi o greșeală fatală.
Iată ce spun cei care nu consideră importantă ascensiunea extremismului:
Partidele extremiste și antisistem au avut o creștere majoră dar per total nu au obținut decât aproximativ 25% din vot la nivelul UE. Partidele de centru-dreapta și de centru-stânga încă au supremația în Parlamentul European. Europa a traversat cea mai dură recesiune de mai multe zeci de ani încoace, deci un vot puternic anti-sistem era de așteptat, iar alegerile europene sunt folosite de multe ori ca o formă de protest. Partidele politice care au ținut prima pagină de data aceasta, precum Frontul Național din Franța Partidul Independenței UKIP din Marea Britanie – nu au aproape nicio șansă să preia controlul într-un guvern național.
Mai mult decât atât, extremele sunt la rândul lor foarte divizate. UKIP spune că nu se va înțelege cu Frontul Național pe motiv că este un partid rasist. La rândul său, Frontul Național este prea pretențios pentru a sta alături de partidul fascist grec Zorii Aurii. Noua forță politică eurosceptică germană Alternative fuer Deutschland consideră partidul UKIP prea extrem. Iar acestea sunt doar divizările din extrema dreaptă. Alte voci care nu vorbesc la unison sunt cele de extremă-stânga - Syriza, care a ieșit pe primul loc în Grecia, și Podemos, un nou partid anti-capitalist din Spania.
Tentația este să consideri alegerile europene o „aberație”, o excepție, sau, mai rău, o confirmare că integrarea europeană trebuie să meargă și mai departe și să progreseze mai repede pentru a putea funcționa așa cum trebuie.
Dar argumentul aberației nu se justifică. Adevărul este că semnele că oamenii sunt dezamăgiți de proiectul european au apărut de zeci de ani, dar au fost ignorate mereu. În 2005 Franța și Olanda au votat pentru respingerea unei constituții UE integriste, moment în care majoritatea celorlalte state au renunțat la planurile de a vota pe această temă. Dar în loc să abandoneze constituția, UE a reîmpachetat-o sub forma „Tratatului de la Lisabona” și a forțat adoptarea sa, fără să o treacă printr-un vot popular. Acest tip de aroganță pur și simplu „cerea” o revoltă populistă drept răspuns.
Argumentul că votul populist este încă prea slab și incoerent pentru a merita să se țină cont de el nu funcționează. Partidele anti-sistem au ieșit pe primul loc în alegeri în Franța și Marea Britanie, a doua și respectiv a treia economie ca mărime din UE. Partidele extremiste au înregistrat cîștiguri în numărul de voturi în Spania, Italia și chiar în Germania.
Deși populiștii se detestă unii pe alții și promovează idei bizare sau chiar contradictorii, ei au un lucru în comun: o puternică credință că UE a devenit prea puternică, în defavoarea statului-națiune.
A spune că votul de weekendul trecut a avut legătură cu imigrația și cu economia, nu cu Europa, înseamnă a nu înțelege esența lucrurilor. Două dintre funcțiile de bază ale statului națiune au fost în mod tradițional controlul granițelor și al finanțelor naționale. Ambele funcții au fost în mare parte cedate către UE, mai ales pentru țările membre ale zonei Schengen și ale zonei euro.
Problema pentru liderii UE în prezent este de a vedea dacă vor putea readuce o parte din controlul democratic național în mâinile statelor fără să producă dezmembrarea Uniunii. Chiar dacă nu se va putea, ei ar trebui măcar să încerce.
Controlul politicilor economice și fiscale nu va putea niciodată să revină complet în mâinile statelor, atâta timp cât ele rămân în zona euro, iată un motiv pentru care zona euro s-ar putea sparge până la urmă. Dar între timp UE ar trebui să renunțe la planurile unui control și mai feroce al bugetelor naționale și să uite de planurile pentru impunerea de taxe mai mari în UE. Scopul ar trebui să fie ca statele să păstreze cât mai mult posibil din autonomia națională într-o zonă cu monedă unică.
0 comments :
Trimiteți un comentariu