Fondul sud-african de investiții NEPI și frații Pavăl din Bacău, proprietarii rețelei Dedeman, au cumpărat terenul de 22 de hectare al fostei fabrici Dermatina din sudul orașului Timișoara în vederea dezvoltării unui centru comercial și a unui magazin de bricolaj în urma unor investiții estimate la circa 100 de milioane de euro.Cea mai mare parte a terenului - circa 20 de hectare - se afla în proprietatea fraților Marius și Emil Cristescu, proprietarii grupului de firme Bega, în timp ce un producător italian de pantofi deținea un lot de două hectare în cadrul acestei platforme.
„A fost o tranzacție pentru care am început discuțiile în urmă cu doi ani, când de altfel a fost agreat și prețul, dar ultimele detalii au fost finalizate abia săptămâna trecută, când a fost semnat contractul. În tranzacție au fost implicate patru părți - doi proprietari și doi cumpărători. Noi am preluat un teren de circa 18,3 hectare, iar cei de la Dedeman au cumpărat patru hectare pentru un magazin de bricolaj. Vom face o dezvoltare comercială foarte mare, pe un singur nivel, doar zona de entertainment va fi la etaj, și intenționăm să începem lucrările la prima fază până la finalul acestui an“, a declarat pentru ZF Martin Slabbert, CEO al NEPI.
El nu a oferit detalii cu privire la valoarea tranzacției, dar a dat de înțeles că prețul pe metru pătrat a fost sub nivelul de 100 de euro/metrul pătrat. „În condițiile actuale nu poți dezvolta proiecte în afara Bucureștiului la prețuri peste acest nivel“, a mai directorul NEPI, fond care a ajuns la active de circa un miliard de euro pe piața locală.
Timișoara, oraș cu o populație de peste 300.000 de locuitori, are în prezent un singur mall, și anume proiectul Iulius Mall din nordul orașului, al omului de afaceri Iulian Dascălu. Cu o suprafață închiriabilă de 66.500 mp și un trafic zilnic de circa 42.000 de persoane, Iulius Mall Timișoara este în prezent centrul comercial din afara Capitalei care generează cele mai mari încasări, cifra de afaceri a proiectului ridicându-se la 17,4 mil. euro în 2012.
Terenul cumpărat de NEPI este situat pe Calea Șagului, în sudul Timișoarei, iar NEPI poate construi până la 80.000 de metri pătrați de spații comerciale.
„Vom începe cu o primă fază de 50.000 - 60.000 de metri pătrați care va implica o investiție de 70 - 80 de milioane de euro. Deocamdată nu am semnat niciun contract de închiriere a spațiilor din acest proiect, dar sunt mulți retaileri entuziasmați de faptul că în Timișoara va fi dezvoltat și un al doilea centru comercial. Planul nostru este să deschidem prima fază a proiectului în luna noiembrie a anului viitor“, a mai declarat Martin Slabbert.
Dedeman are deja un magazin în Timișoara, dar acesta este situat în nordul orașului, iar în localități importante, precum Constanța sau Iași, compania a mai dezvoltat câte două magazine. Reprezentanții Dedeman nu au oferit până la închiderea ediției informații cu privire la planurile de dezvoltare pentru acest teren.
NEPI a devenit anul trecut cel mai mare proprietar de spații în centre comerciale ca urmare a finalizării mallului Shopping City Galați și a achiziției proiectelor City Park Constanța, Deva Shopping Centre și Severin Shopping Center, iar în prezent sud-africanii lucrează la dezvoltarea altor trei proiecte de retail - Mega Mall și Vulcan Value Center în București, respectiv Shopping City Târgu-Jiu.
0 comments :
Trimiteți un comentariu