
Dezvoltarea pieței interne a titlurilor de stat și diversificarea bazei locale de investitori vor reprezenta o temă majoră în următorii doi ani pentru Trezoreria statului, care își propune să treacă de la o structură echilibrată a finanțării între piața internă și cea externă la o creștere a ponderii pieței locale până la 70% la nivelul lui 2016.
„Anul viitor vom încerca să reducem componenta externă a finanțării de la circa 50% la 40%, iar în 2016 vrem să o ducem și mai jos așa încât să avem finanțare de pe piața locală în proporție de 70%. Suntem încrezători că această strategie va funcționa pentru că deja simțim că piața internă merge din ce în ce mai bine și nici măcar în ultimele două luni n-au fost mișcări prea mari pe randamente și deja am recuperat circa 30 de puncte de bază din creșterea ușoară care s-a văzut“, spune Enache Jiru, secretar de stat în Ministerul Finanțelor, responsabil cu managementul datoriei publice.
În același timp, Trezoreria va continua efortul de creștere treptată a maturității medii a portofoliului pentru optimizarea serviciului datoriei și evitarea acumulării de vârfuri de plată riscante.
De la 1,6 ani în 2012, în prezent s-a ajuns la o durată medie a stocului de titluri în circulație de 2,7 ani, iar Jiru spune că direcția va fi menținută conform strategiei pe termen mediu și lung.
„Progresul de până acum arată că piața a avut încredere să absoarbă maturități mai lungi.“
0 comments :
Trimiteți un comentariu