Statul mafiot este ceea ce vrea să protejeze Putin prin dezbinarea Ucrainei. „Cel mai mare coșmar al Rusiei este ca Ucraina să se transforme într-o alternativă la Rusia – să devină un teren mai fertil pentru rușii talentați și cu spirit antreprenorial decât propria țară”

Vestul interpretează greșit intențiile lui Putin cum că acesta ar vrea să reconstruiasc

ă

un imperiu

și este

mult mai probabil ca adevăratul scop al pre

ședintelui rus  să fie  crearea unei Ucraine compacte, monoetnice și ultranațjonaliste cu componenta rusă redusă la minimum deoerece, fiind legată în mod intim de Rusia sub multe aspecte, o Ucraină prosper

ă,

democratică și tolerantă ar amenința existența statului mafiot, scrie Leonid Ragozin, un ziarist freelance din Moscova, care a publicat articole în The Guardian, Businessweek, dar și pentru publicații rusești precum The Moscow Times.

Etnicizarea conflictului ucrainean convine Kremlinului. Cel mai mare coșmar al Rusiei este ca Ucraina să se transforme într-o alternativă la Rusia –  să devină un teren mai fertil pentru rușii talentați și cu spirit antreprenorial decât propria țară. Sau chiar mai rău – să apară un front pro-democratic și care să lupte împotriva statului mafiot în toate republicile foste sovietice iar Ucraina să fie vârf de lance.

Conflictul armat din Ucraina seamănă din ce în ce mai mult cu războiul din Croația din 1991. Rusia încearcă să fragmenteze una câte una zonele predominant rusofone din sud-estul Ucrainei fie prin anexare directă, ca în cazul Crimeei, fie prin crearea unor regimuri „marionetă” asemănătoare cu cele instalate de sârbi în estul Croației în timpul războiului de independență față de fosta Iugoslavie.

Acest ultim scenariu pare să fi fost aplicat în zona bogată în cărbune Donbas din estul Ucrainei, unde militanți cu susținere rusă au organizat un vot pe tema independenței sau a autonomiei regiunii față de Ucraina (în funcție de interpretarea dată întrebării de pe buletinul de vot care era formulată vag). Deși organizatorii l-au numit referendum, în mod foarte clar votul nu a fost nici corect, nici reprezentativ.

În regiune domnește teroarea, semănată mai ales de insurgenți. Aceștia au răpit zeci de activiști și politicieni ucraineni, cadavrele a trei dintre ei fiind găsite într-un râu din apropiere de Sloviansk, epicentrul insurecției și principalul cartier general al rebelilor. Trupurile purtau urme de tortură, cei trei având burțile despicate.

Nemiloși și înarmați până-n dinți, insurgenții nu au lăsat guvernului ucrainean altă soluție decât să folosească armata într-un mediu urban. Iar răspunsul de multe ori patetic al armatei ucrainene a contribuit la haosul general.

Insurgenții nu au avut acces la liste de alegători aduse la zi, comisiile de la centrele de vot erau alcătuite din oameni numiți de comandanții rebelilor și au existat doar o mână de centre de vot în orașe mari precum Donețk, cu o populație de un milion de locuitori și Mariupol, cu 500.000 de locuitori. Numărul mic de centre de vot corelat cu susținerea reală pentru unirea cu Rusia din partea unei mari părți a populației - aproximativ 30% potrivit mai multor sondaje -  au determinat formarea unor cozi interminabile în fața centrelor de vot. Imaginile cu aceste cozi uriașe au fost livrate telespectatorilor televiziunilor ruse drept dovezi ale unei susțineri generale. Obținerea acestor imagini a părut să fie principalul motiv pentru organizarea scrutinului.

Propaganda Kremlinului promovează ideea că rușii „oprimați” se ridică împotriva „statului artificial” ucrainean, într-o regiune care a devenit „accidental” parte a Ucrainei în urma prăbușirii imperiului sovietic în 1991. Imaginea pare foarte departe de adevăr atunci când călătorești în Donbas. Societatea locală pare foarte polarizată în problema separării de Ucraina, dar lucrurile par să țină mai degrabă de lupta de clasă decât de un conflict etnic.

Pătura educată din clasa de mijloc tinde să susțină o Ucraină unită chiar dacă practic 100% din cetățeni sunt vorbitori de rusă. Mare parte dintre susținătorii separatismului sunt pensionari și funcționari ai statului care tânjesc după un stat paternalist social, precum era Uniunea Sovietică. Pe lângă ei mai sunt membrii bandelor locale de infractori și angajații instituțiilor de menținere a ordinii publice, care într-o regiune cu un grad foarte mare de infracționalitate precum Donbas reprezintă în mare același grup social.

Atât Occidentul cât și Rusia par să descrie conflictul din Ucraina în aceiași termeni etnico-naționali despre care se discuta în fosta Iugoslavie. Politicienii și mass-media din Vest acuză Rusia de imperialism și de dorință de răzbunare, reducând istoria comună ruso-ucraineană extrem de complexă cu culturi profund interconectate la un model primitiv și de altfel nu foarte util al unei relații de tip imperiu-colonie.

În același timp, propaganda rusă încearcă să vândă imaginea grotescă a unei Ucraine care a trecut în mâinile unor naționaliști extremiști. Aceștia - spun rușii – vor să interzică limba rusă și să elimine orice ține de Rusia într-o țară în care jumătate din populație vorbește rusa în viața de zi cu zi.

Autorul articolului scrie că a vorbit cu susținătorii separatiștilor în Donbas și că i s-au spus povești de groază despre cum guvernul ucrainean intenționează să introducă în pașapoarte ștampile speciale pentru cetățenii care nu sunt de origine etnică ucraineană în vederea deportării lor ulterioare sau despre cum autoritățile de la Kiev intenționează să provoace artificial foamete în regiunile rusofone. În pofida ciudățeniei acestor acuzații, susținătorii separatiștilor păreau să creadă cu adevărat că riscurile sunt reale.

În afară de faptul că nu este foarte credibilă, retorica etnico-politică a propagandei ruse distrage atenția publicului de la esența problemei.

Lupta în desfășurare în Ucraina, dar și în Rusia și în alte țări ex-sovietice, este descrisă cel mai bine de un slogan al mișcării pro-democratice din Ucraina. Acesta este „Bandu get’!”, care înseamnă „Jos cu banda!”. Prin „bandă” oamenii înțeleg regimul corupt, cu legături cu crima organizată și sprijinit de un aparat represiv crud care profită de pe urma jefuirii afacerilor și a indivizilor – un stat mafiot. Diferite versiuni ale unei asemenea cleptocrații autoritare controlează în prezent toate țările foste sovietice cu excepția statelor baltice și poate a Georgiei.

În Ucraina popularitatea acestui slogan nu ține cont de divizarea etnico-lingivistică dintre vestul vorbitor de ucraineană și sud-estul rusofon. Protestul din Euromaidan care a început în noiembrie anul trecut și a dus la răsturnarea de la putere a președintelui Viktor Ianukovici i-a unit pe vorbitorii de ucraineană și de rusă. În mod similar, protestele din piața Bolotnaya din Moscova din 2012, aceleași sloganuri anticorupție și pro-democratice i-au unit pe susținătorii partidelor de pe întreg spectrul politic – de la extrema stângă până la extrema dreaptă.

Dar în Ucraina componenta ultra-naționalistă care îi dezbina pe oameni apărea în discuție mereu, distrăgând oamenii de la scopul real și îndepărtându-i pe scepticii din regiunile rusofone. Ultranaționalismul alimenta și propaganda agresivă a statului rus, care la rândul ei se caracterizează printr-un naționalism extrem și printr-o xenofobie toxică care întrece cu mult retorica ucraineană. Drept rezultat, chiar și mișcarea pro-democratică din Rusia este divizată în privința Ucrainei – mulți liberali ruși fie cred în argumentul propagandei despre „fascismul ucrainean” sau propriul naționalism îi împiedică să îi înțeleagă și să îi sprijine pe ucraineni.

Materialul a fost publicat de Al Jazeera.

Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Daniela Stoican