Veste bună de 1 Mai: Micii românești sunt inatacabili

Știrea a fost publicată joi, 1 mai 2014, 17:57 în categoria

Veste bună de 1 Mai: Micii româneşti sunt inatacabili Comisia Europeană va semna pe 20 mai modificarea regulamentului privind lista de aditivi ce pot fi folosiți pentru produsele alimentare tradiționale, listă pe care se află și bircarbonatul de sodiu (E500), folosit în rețeta tradițională a micilor românești, iar documentul va fi publicat în luna iunie în Monitorul Oficial al Uniunii Europene și își va produce efectele imediat, a spus Ștefan Pădure, directorul executiv al Asociației Române a Cărnii.

„Pe 20 mai se va semna modificarea Regulamentului 1333/2008, care prevede ce aditivi ai voie în produsele tradiționale. Modificarea va fi publicată în iunie în Monitorul Oficial al Uniunii Europene”, a spus Pădure.

La mijlocul lunii trecute, Comisia Tehnică din cadrul Departamentului pentru Sănătate a Comisiei Europene (SCOFCAH) a votat aprobarea listei de aditivi ce pot fi folosiți pentru produsele alimentare tradiționale. Pe listă se regăsește și bircarbonatul de sodiu.

În România se consumă între 20.000 și 25.000 de tone de mici anual, cantitate care echivalează cu aproximativ 440 de milioane de mici, iar în cele două-trei zile ale mini-vacanței de 1 Mai, românii cumpără circa 30 de milioane de mici, potrivit federației ProAgro.

Întreaga criză a micilor a început în urmă cu trei ani, atunci când producătorii și asociațiile din industria cărnii au descoperit că un regulament european ce stabilește folosirea aditivilor în industria alimentară nu include bicarbonatul de sodiu.

După ce întreg scandalul potențialei interziceri a micilor a intrat în lumina reflectoarelor în primăvara anului trecut, procesatorii români au făcut demersuri la Bruxelles și au inclus micii într-o listă a produselor tradiționale, argumentând că în spatele produsului este o întreagă poveste cu o primă atestare documentară în urmă cu 93 de ani.

Cei mai mari producători de mici din România sunt Doly-Com Botoșani, Diana, Aldis Călărași, CrisTim și Angst. Două treimi din piața micilor este acoperită de sortimentul de vită-porc, alte 25% de preparatul făcut din carne de porc, iar restul este împărțit de vită, oaie și alte sortimente.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ioana Tudor

0 comments :

Trimiteți un comentariu