Banca Reglementelor Internaționale (BRI), banca centrală a băncilor centrale, avertizează că piețele financiare “euforice” sunt deconectate de la realitatea postcriză, care este încă una nesănătoasă, și le cere guvernelor să renunțe la politicile care riscă să alimenteze un boom nesustenabil al activelor, scrie Financial Times.Pe când economia globală se luptă să scape de efectele crizei din perioada 2007-2009, piețele de capital sunt „extrem de încrezătoare”. Unul dintre motivele de optimism sunt strategiile de politică monetară cu dobânzi foarte scăzute aplicate de multe țări, se arată în raportul anual al BRI, o instituiție cu sediul la Basel, în Elveția.
Băncile centrale importante nu ar trebui să cadă în capcana majorării „prea lent sau prea târziu” a dobânzilor, notează banca. Instituția le cere factorilor de decizie să pună capăt creșterii constante a poverii datoriilor la nivel internațional și să introducă reforme pentru a mări productivitatea.
De asemenea BRI avertizează în privința riscurilor declanșării unor crize bancare pe piețele emergente, în special în China.
„Mai ales în țările aflate în ultimele faze ale boomului financiar, este vorba de a alege între riscul de a ajunge mai rapid în faza de declin a ciclului și cel de a suferi o prăbușire mai mare ulterior”, se aratăîn raportul citat.
BRI este de multă vreme sceptică în privința politicilor monetare și fiscale ultra-stimulative, iar cea mai recentă intervenție a sa reflectă creșterea îngrijorarilor că revenirea piețelor de capital și cea a pieței imobiliare sunt construite pe o bază fragilă.
Raportul apare la doar câteva zile după ce Banca Angliei a devenit prima bancă centrală importantă care și-a aruncat în luptă noul arsenal de instrumente macroprudențiale pentru a nu permite boomului creditării să deraieze creșterea economică a țării. Banca centrală limitează la 15% din totalul de credite noi împrumuturile mai riscante, care pot reprezenta o sumă de peste patru ori și jumătate mai mare decât venitul anual al debitorului. Anterior aceste credite puteau reprezenta maximum 20% din total.
0 comments :
Trimiteți un comentariu