Zilele unui euro puternic sunt numărate. Eforturile fără precedent ale Băncii Centrale Europene de a reporni creditarea au curmat ascensiunea monedei

Știrea a fost publicată marți, 17 iunie 2014, 22:18 în categoria

Zilele unui euro puternic sunt numărate. Eforturile fără precedent ale Băncii Centrale Europene de a reporni creditarea au curmat ascensiunea monedei Eforturile fără precedent ale Băncii Centrale Europene (BCE) de a reporni creditarea au curmat ascensiunea euro, iar analiștii și investitorii se așteaptă ca era monedei unice europene puternice să apună după ce gardianul zonei euro va începe să printeze bani pentru a cumpăra active de pe piețe, așa cum au făcut și fac băncile centrale din SUA, Marea Britanie și Japonia.

Euro a coborât cu puțin mai mult de 3% sub maximul ultimilor doi ani și jumătate atins la începutul lunii mai în urma deciziei fără precedent a BCE de a taxa prin debânzi negative băncile care-și păstrează banii în depozitele constituite la intituție și de a reduce dobânda de politică monetară la minimul record de 0,15%.

Pozițiile nete short pe euro ale investitorilor, adică pariurile pe deprecierea euro, au crescut la cel mai ridicat nivel începând cu mai 2013, scrie CNBC.

“Cred că s-a schimbat cu adevărat atitudinea față de euro, despre care cred că se va duce în jos pe termen mediu”, a afirmat Jesper Bargmann, analist la Nordea.

Ultima dată când pariurile contra euro au fost la un nivel asemănător euro era tranzacționat la 1,3 dolari pe unitate, potrivit analiștilor de la ANZ Bank, care au precizat că pariurile short trebuie să mai crească pentru ca moneda europeană să cadă sub pragul de rezistență de 1,35 dolari pe unitate pe care află acum.

Observatorii spun că relaxarea politicilor monetare și reducerea dobânzilor de către BCE a încurajat utilizarea euro pentru împrumuturi pentru finanțarea investițiilor în active cu randamente mai ridicate. Aceasta înseamnă că traiectoria până acum anormal de ascendentă a euro se schimbă.

David Brown, directorul executiv al New View Economics consideră că euro a sfidat prea mult timp legea gravitației economice și că dinamicile pieței vor acționa contra monedei europene când BCE va recurge la ajustare cantitativă ca soluție de ultimă instanță pentru stimularea creșterii economice.

“Ajustarea cantitativă va izbi euro de pământ, ceea ce înseamnă că situația va deveni urâtă pentru cei care investesc pe termen lung în euro”, spune Brown, citat de South China Morning Post‎.

El a explicat că până când BCE nu va începe să tipărească euro pentru a cumpăra active, politica monetară a zonei euro poate fi coniderată una aspră în comparație cu cea din SUA, Marea Britanie și Japonia, ceea ce înseamnă că moneda europeană va rămâne una destul de urmărită de investitori.

Când Rezerva Federală americană a îmbrățișat ajustarea cantitativă, dolarul și-a pierdut 20% din valoarea nominală. După ce Banca Angliei a început să achiziționeze active, lira sterlină s-a prăbușit cu 30%. Căderea euro ar putea fi la fel de lungă.

Modelele de evaluare valutară sugerează că moneda unică este supraevaluată cu 15%. Pentru Brown, ajungerea euro la paritate cu dolarul este un pariu realist. De asememea, el crede că exportatorii europeni vor cere deprecierea euro cu încă 15% sub valoarea reală.

Analistul Bargmann de la Nordea se așteaptă ca euro să se deprecieze la 1,28-1,29 dolari pe unitate până la sfârșitul anului, ceea ce ar însemna o scădere de aproximativ 5% în raport cu nivelul actual.

“A fost o decizie curajoasă din partea BCE, ceva ce nu am mai văzut în trecut, iar aceasta este cu adevărat o schimbare. De asemenea, mulți oameni cer un dolar mai puternic, ceea ce nu s-a întâmplat încă, dar sunt semne că ne îndreptăm în acea direcție”, a spus el.

JPMorgan, una dintre cele mai puternice bănci din lume, estimează pentru final de an un curs euro/dolar de 1,3 dolari pe unitate, notează Bloomberg.

Economiștii de la ING au calculat în mai că euro se va deprecia la 1,28 de dolari până la sfârșitul anului. Analiștii de la SEB cred că moneda europeană își va începe în următoarele zile declinul sub pragul de 1,35 dolari. Analiștii băncii Lloyds anticipează un curs euro/dolar de 1,26 dolari pe unitate pentru sfârșitul lunii iunie 2015.

În timp ce investitorii care pariază contra euro spun că reducerea dobânzilor de către BCE va duce la deprecierea monedei încurajând schimbarea euro, achiziționat ieftin, pe active cu randamente mai ridicate, cei care mizează pe aprecierea monedei europene susțin că eforturile BCE vor injecta energie nouă în obligațiunile europene făcându-le astfel mai atractive pentru investitori. Randamentele obligațiunilor spaniole cu scadența la 10 ani, de referrință pentru costurile de finanțare ale țării, au scăzut săptămâna trecută sub nivelul celor ale titlurilor americane de trezorerie.

“Aceste dobânzi ultrajoase vor încuraja investitorii să vină. Euro va trece peste pragul psihologic de 1,35 de dolari și va ajunge aproape de 1,4 dolari la începutul anului viitor”, crede Eimear Daly, analist la firma de brokeraj Monex Europe.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Cojocaru

0 comments :

Trimiteți un comentariu