România este unul dintre statele europene cu cel mai mic număr de IMM-uri la mia de locuitori, respectiv 24 de firme, la jumătate față de media UE și depășind doar Grecia (12,6) și Austria (11).În comparație, în Portugalia, Olanda, Estonia sau Cipru mediul antreprenorial înseamnă peste 200 de IMM-uri la mia de locuitori. Dintre țările din regiune, cea mai dinamică este Croația, cu 158 de firme la mia de locuitori, dar poziții bune ocupă și Cehia (88 de IMM), Ungaria (57) sau Bulgaria (40 de firme mici și mijlocii).
Cele mai multe IMM-uri din România (90%) au mai puțin de zece angajați, iar modele de afaceri preferate de tinerii care își înființează o afacere cu ajutor din partea statului continuă să fie atelierele auto sau restaurantele pe care le pot deschide chiar în curtea casei și pentru care echipamentele reprezintă o investiție modică. Dintre cele peste 470.000 de IMM-uri din țară aproximativ 200.000 au zero angajați. Cu alte cuvinte, acestea sunt o sursă de venit pentru o singură persoană, patronul, sau consultantul de cele mai multe ori.
Pe de altă parte, în Austria, statul european cu cele mai puține IMM-uri la mia de locuitori (11), cea mai mare parte a lor (aproape 64.000 din peste 95.000 de IMM-uri) au peste 250 de angajați.
Practic, economia locală se sprijină în prezent pe joburile create și taxele plătite către stat de un mediu de business „mic“ format din puțin peste 470.000 de IMM-uri (mai mult de 99% din firmele care există în prezent în România).
În opinia lui Alexandru Medelean, lider al echipei de Servicii Integrate pentru Antreprenori și Afaceri de Familie din cadrul firmei de consultanță și audit PwC România, printre cauzele care fac din România un slab „cultivator“ de antreprenori se numără și apetitul scăzut pentru risc al românilor, oferta de locuri de muncă bine plătite în companiile multinaționale pentru proaspăt absolvenți, ceea ce scade atractivitatea înființării unei afaceri pe cont propriu, lipsa capitalului și a mecanismelor de finanțare pentru start-up-uri, dar și inadecvarea curriculei academice, din care lipsește de cele mai multe ori educația antreprenorială.
0 comments :
Trimiteți un comentariu