Sergiu Biriș: Achiziția LiveRail de către Facebook arată că și românii pot construi startup-uri de nivel mondial

Știrea a fost publicată joi, 3 iulie 2014, 20:45 în categoria

Sergiu Biriş: Achiziţia LiveRail de către Facebook arată că şi românii pot construi startup-uri de nivel mondial Achiziția LiveRail de către gigantul american Facebook arată că un start-up demarat în România poate fi un succes la nivel global, a declarat pentru ZF Sergiu Biriș, unul dintre fondatorii companiei.

“Achiziția LiveRail de către Facebook este o reușită remarcabilă, care arată încă o dată că la capitolul inovație și determinare, și românii pot construi startup-uri de nivel mondial”, a spus Sergiu Biriș. “Sunt onorat să fac parte din echipa care a fondat LiveRail. Felicitările mele, ca ale tuturor,  merg către colegii mei Andrei Dunca și Mark Trefgarne. Ei s-au ocupat de tot ce înseamnă operaționalul din spatele LiveRail, au făcut tot posibilul să crească un start-up pornit din pasiune într-o tehnologie de top”, a adăugat el.

Facebook, cea mai mare rețea socială din lume, a cumpărat pentru o sumă cuprinsă între 400 și 500 de milioane de dolari Liverail - un start-up specializat în livrarea reclamelor video online fondat în urmă cu șapte ani în Cluj de românii Andrei Dunca și Sergiu Biriș împreună cu britanicul Mark Trefgarne.

Andrei Dunca este în contiuare în echipa de management a Liverail, unde ocupă poziția de director tehnic. Cel de-al treilea fondator al companiei, care este și CEO, este Mark Trefgarne.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Adrian Seceleanu

0 comments :

Trimiteți un comentariu