Ce salariu câștigă o casieră la Auchan

Știrea a fost publicată sâmbătă, 23 august 2014, 11:19 în categoria

Ce salariu câştigă o casieră la Auchan Un angajat la Auchan câștigă un salariu mediu brut de 1.978 de lei, cu 46% mai mare decât în 2008, însă mai puțin decât unii competitori ai lanțului de retail, precum Carrefour.

Angajații rețelelor de hipermar­ke­turi au salarii medii brute cuprinse între 1.900 și 2.250 de lei, cei mai bine plătiți fiind salariații

Carrefour

și Cora. La polul opus, Auchan și

Kaufland

plătesc salarii medii brute de sub 2.000 de lei, însă în perioada 2008-2013 cele două rețele au aplicat majorări de 45-60% care au ridicat nivelul salarial aproape de cel plătit de concurență.

Salariul mediu brut la nivel național este de 2.334 de lei, peste salariul mediu plătit de ori­care dintre cele patru rețele de magazine, care are fiecare câteva mii de salariați și se nu­mă­ră printre cei mai mari angajatori din țară. În total, Kaufland, Cora, Carrefour și Auchan aveau la finalul anului trecut circa 29.000 de sa­lariați.

ZF a calculat salariul mediu brut în fiecare rețea de comerț pornind de la bugetul total de salarii și indemnizații al companiilor pe anul trecut, fără a ține cont de pozițiile deținute de fiecare dintre salariați. Cea mai mare parte a an­gajaților lanțurilor de hipermarketuri lu­crează în magazine ca manipulant marfă sau casier, astfel că media nu este dis­tor­sionată semni­fica­tiv de salariile mai mari ale execu­tivilor.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Cristina Rosca

0 comments :

Trimiteți un comentariu