Guvernul ceh, sindicatele și patronatele au căzut de acord să aplice pe piața muncii soluția folosită cu succes în Germania în timpul crizei pentru a preveni concedierile și în care angajatorii reduc numărul orelor de muncă și salariile, iar guvernul acoperă o parte din costurile cu munca, scrie The Wall Street Journal.Soluția, denumită „kurzarbeit“ în germană, a permis Germaniei ca în pofida severei crize economice și financiare prin care a trecut întreaga zonă euro să aibă acum cea mai redusă rată a șomajului din istorie.
Prin aplicarea modelului german guvernul ceh nu va trebui să plătească în întregime ajutoarele de șomaj, ceea ce ar fi mai costisitor.
În același timp, nu este periclitată stabilitatea veniturilor din taxe deoarece angajații și familiile lor nu au în față perspectiva sumbră a concedierii.
Guvernul va înainta parlamentului proiectul de lege privind „kurzarbeit“ în următoarele săptămâni, iar legea ar putea intra în vigoare pe 1 ianuarie.
Deși programul a ajutat Germania în criză, observatorii se întreabă dacă acesta este eficient și pe termen lung. Printre cei care sprijină aplicarea acestei soluții este Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.
Economia Cehiei a ieșit dintr-o recesiune de aproape doi ani, însă incipientul război comercial dintre Occident și Rusia îi îngrijorează pe cehi, care se tem de o nouă recesiune.
Sindicatele și politicienii de stânga cer de șapte ani o soluție pentru turbulențe economice pe termen scurt. Ideea este sprijinită la scară largă de populația de 10 milioane de locuitori a Cehiei. Cei care se opun se tem că modelul va face ca de banii statului să beneficieze firmele cu un model slab de bussines și cărora le lipsește perspectiva.
0 comments :
Trimiteți un comentariu