Euro a revenit ieri peste pragul de 4,4 lei după trei zile în care cursul de schimb părea să se consolideze sub acest nivel pe fondul unui val de apreciere a tuturor monedelor din regiune. Cursul a tot oscilat în jurul pragului de 4,4 lei/euro în ultima perioadă, fără o direcție clară.BNR a publicat ieri un curs de 4,4109 lei/euro, în creștere cu un ban și jumătate față de ziua anterioară, pe fondul deprecierii mai multor monede regionale, ca urmare a reinflamării conflictului din Ucraina.
Moneda europeană pierduse anterior cinci bani în numai două săptămâni în fața leului, în condițiile în care se afla pe un trend descendent și vizavi de dolarul american. Dolarul american s-a întărit vizibil și față de leu în ultimele săptămâni, iar cursul a ajuns la peste 3,33 lei/dolar.
Leul este în continuare moneda din regiune cu cea mai bună evoluție din acest an. Comparativ cu euro, moneda națională s-a apreciat cu circa 1,5% de la începutul acestui an. Spre comparație, zlotul, forintul și coroana cehă au pierdut din valoare față de nivelul de la finalul anului trecut.
Analiștii cred că perspectivele aprecierii leului dincolo de 4,4 unități/euro sunt limitate din cauza intervențiilor BNR pe piața valutară. „O mișcare către 4,39 lei/euro în ședința de miercuri a fost rapid inversată, iar activarea tranzacționării sugerează că această corecție a fost indusă de banca centrală“, potrivit unui raport al analiștilor ING Bank.
Majoritatea prognozelor analiștilor din bănci indică mai degrabă un nivel al cursului de schimb spre 4,5 lei/euro decât sub 4,4 lei/euro. Prognoza
Raiffeisen
este de 4,45 lei/euro la finalul anului, aceeași estimare fiind formulată și de analiștii
UniCredit Țiriac
.
Analiștii BCR, cea mai mare bancă locală după activele deținute, au o prognoză chiar mai pesimistă - de 4,5 lei/euro. Este de remarcat însă că niciuna dintre prognoze nu este mult mai ridicată decât nivelul cursului de schimb înregistrat la finalul anului trecut, de 4,48 lei/euro.
BNR și-a exprimat de multe ori preferința pentru stabilitatea cursului, în condițiile în care deprecierea leului se reflectă rapid în inflație (multe prețuri fiind exprimate în euro), dar și în performanța sistemului bancar – creditele în valută reprezintă circa 60% din bilanțurile băncilor.
0 comments :
Trimiteți un comentariu