O autostradă continuă între granița României cu Ungaria, la Nădlac, și orașul Sibiu, cu o lungime de aproape 360 de kilometri, va fi gata abia la jumătatea anului 2016, arată informațiile transmise de compania de drumuri.Din cei 360 de kilometri de autostradă dintre Nădlac și Sibiu (inclusiv centuri la standard de autostradă), circa 200 de kilometri sunt deschiși circulației în prezent, arată o analiză a ZF. Harta culoarului de autostradă dintre granița de vest a României și orașul Sibiu a început se se contureze mai bine abia în ultimul an și jumătate, după ce tronsoane precum Deva-Orăștie sau trei loturi din Orăștie-Sibiu au fost deschise circulației, dar rămâne în continuare o „linie“ discontinuă, din care lipsesc tronsoane de câteva zeci de kilometri.
Pe aceste sectoare de autostradă lipsă lucrările abia au început, CNADNR estimând că acestea ar urma să fie gata la jumătatea anului 2016, potrivit termenilor contractuali.
0 comments :
Trimiteți un comentariu