ING vrea să ramburseze anticipat banii primiți la începutul crizei de la statul olandez când a fost salvată de la faliment

Știrea a fost publicată joi, 7 august 2014, 02:51 în categoria

ING vrea să ramburseze anticipat banii primiţi la începutul crizei de la statul olandez când a fost salvată de la faliment Șeful actual al ING este cel care a condus între 1999 și 2002 operațiunile de la București ale grupului bancar.

ING Groep, cea mai mare bancă din Olanda, condusă acum de Ralph Hamers, omul care a crescut timp de trei ani ING România, ia în considerare rambursarea anticipată a ceea ce a mai rămas din bailout-ul de 10 miliarde de euro primit în 2008 de la statul olandez și reluarea plății dividendelor, încurajată de creșterea cu 19% a profitului în cel de-al doilea trimestru.

Decizia privind rambursarea îm­pru­mutului va depinde de rezultatele testelor de stres aplicate de BCE celor mai mari bănci europene, scrie Bloomberg.

„Testele BCE nu vor fi o problemă pentru ING. Sunt bine poziționați, având în vedere cerințele și cum se prezintă ceilalți. Rambursarea anticipată a ajutorului de stat pare probabilă acum deoarece mai au de plată doar un miliard de euro, iar pentru ei această suma reprezintă profitul pe doar un trimestru“, a explicat Lemer Salah, analist la SNS Securities.

Profitul net a crescut de la 895 mil. euro în al doilea trimestru al anului trecut la 1,07 mld. euro anul acesta, peste așteptările analiștilor.

Hamers se concentrează pe dezvoltarea băncii după ce a renunțat la banca de investiții și la operațiunile de asigurare și a concediat mii de angajați într-un plan de restructurare impus de Comisia Europeană. Dacă banca va reuși să ramburseze ajutorul mai devreme, 40% din profitul din 2015 s-ar putea duce la acționari.

ING a abandonat plata dividendelor după bailout-ul din 2008 și a promis să le reia anul viitor.

După ce a reușit să obțină o creștere semnificativă a creditării pentru prima dată în ultimii șase ani și și-a îmbunătățit poziția capitalului prin listarea operațiunilor europene de asigurărui, NN Group, singurul lucru care împiedică ING să ramburseze cele 1,025 mld. euro rămase de plată din ajutorul de stat înainte de mai 2015, termenul limită, sunt testele de stres bancar ale BCE.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Cojocaru

0 comments :

Trimiteți un comentariu