În Cehia, una dintre cele mai bogate și occidentalizate economii din Europa de Est, Andrej Babis, miliardar, prosper om de afaceri și ministru al Finanțelor, spune că acasă și în întreaga Europă este nevoie de mai mult sprijin pentru ideologii economice și sociale mai tolerante. Economia cehă a decelerat de anul trecut și a stagnat în al doilea trimestru din 2014. În Ungaria, premierul Viktor Orban, care în tinerețe s-a remarcat ca militant contra conducerii autoritare, spune că soluția problemelor economice nu este liberalismul, ci un stat mai puternic. Guvernul său controlează mai toate instituțiile statului și s-a lansat într-ofensivă a naționalizărilor. Economia ungară a înregistrat în cel de-al doilea trimestru cel mai puternic avans din UE, iar Orban și-a asumat creditul pentru această performanță.Wall Street Journal avertizează că o astfel de divergență poate împinge unele state est-europene în tabere ideologice diferite în vremuri în care turbulențele geopolitice tensionează alianțele.
Babis și partidul său ANO, al doilea ca mărime din coaliția guvernamentală tripartită, intenționează să lanseze în septembrie un think tank – Institutul pentru Politici și Societate - care să ghideze politicile locale într-o direcție liberală, pro-europeană. ANO conduce în sondajele de opinie.
“Mișcarea noastră din Parlamentul European este membru al facțiuni liberale ALDE și vrem să definim politicile noastre cehești prin termeni liberali”, a spus Babis, citat de WSJ. De la căderea regimului comunist, politicile Cehiei au fost caracterizate prin sprijinirea ideologiei liberal-democrate, iar această poziție a rămas în mare parte intactă.
Think tank-ul va promova astfel de ideologii membrilor ANO și guvernului și intenționează să formeze noi lideri care să ocupe poziții atât în Cehia, cât și la nivelul politicii externe europene.
În țara vecină Ungaria, Orban a lăudat public actualul sistem politic rusesc condus de președintele Vladimir Putin și l-a citat ca exemplu de urmat pentru țara sa. Orban se opune sancțiunilor impuse de Occident Rusiei, țară de la care a primit un împrumut ieftin de 10 miliarde de euro și care-i va dezvolta industria nucleară.
“Recunoaștem deschis că nu vrem să construim o democrație liberală. Vrem să construim o democrație, dar nu dintr-aceea construită doar pe interesele individuale ci una în care interesul comun este cea mai importantă valoare”, a spus Orban. El a promis că va încerca să continue să furnizeze economiei sute de mii de locuri de muncă în următorii ani, a stabilit că creștinătatea trebuie să fie punctul de temelie al țesăturii sociale și că Ungaria nu trebuie să asculte “cântecele de sirenă” care ademenesc spre liberalismul comun european.
“Trebuie să credeți că transformările pe care le implementăm și care sunt clădite pe cele mai bune tradiții creștine respectă libertatea, drepturile omului și tradițiile culturale – ceea ce facem acum în Ungaria – și că acestea vor avea rezultate”, a spus Orban. Premierul promovează un sistem economic bazat pe muncă, pe creșterea forței de muncă și implicit pe cea a bazei de impozitare.
El a dat datele referitoare la al doilea trimestru, care arată că economia a crescut cu 3,9% comparativ cu anul trecut, cel mai rapid ritm din ultimii opt ani, drept dovadă că modelul unguresc are succes.
Creșterea de 3,9% este „consecința logică a ceea ce s-a întâmplat în Ungaria în ultimii patru ani și jumătate”, a afirmat premierul. Orban a asigurat că economia nu și-a consumat tot combustibilul, respectiv cererea internă. Aceasta nu a ajuns la potențialul maxim pentru că este sub presiunea poverii datoriilor. Guvernul va obliga însă băncile să suporte povara dezîndatorării populației.
Economia Cehiei a stagnat în perioada analizată în raport cu trimestrul anterior și a avansat cu 2,6% în ritm anualizat, potrivit Eurostat.
0 comments :
Trimiteți un comentariu