Cel mai bine vândut model de autoturism asamblat în România pe piața europeană a fost în primul semestru al anului Sandero, cu 77.400 de unități, în creștere cu 37%, locul secund fiind ocupat tot de un produs de la Pitești, Dacia Duster.Cele două modele Dacia sunt urmate de Ford B-Max, cu vânzări în scădere însă, la 31.520 unități.
La nivel european, d
ouă dintre cele patru modele de autoturisme produse în România – Dacia Duster și Ford B-Max - ocupă poziția a treia la nivel european în segmentul din care fac parte, din punctul de vedere al vânzărilor în primele șase luni ale acestui an. Sandero a intrat în top zece, pe cel mai aglomerat segment din Europa – clasa mică, în timp ce Logan, ajutat numai de Europa de Est, s-a clasat pe poziția a 16-a, în același segment.
Dacia și Ford au produs în primele șase luni ale acestui an 210.519 de autoturisme, în scădere cu 6% comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA).
În cazul Dacia, m
odelul cu producția cea mai ridicată s-a menținut Duster, cu peste 82.700 de unități în primul semestru, în creștere cu 30% față de perioada similară a anului trecut, urmat de Logan cu peste 48.600 de unități, în scădere cu 10%. Cel mai pronunțat declin se remarcă în cazul modelului Sandero, de la aproape 63.000 de unități în primul semestru din 2013 la mai puțin de 25.500 de unități în prima jumătate a acestui an. Declinul pronunțat, de aproape 60 de procente, vine în contextul în care francezii de la Renault au mutat jumătate din producția modelului în uzina din Tanger, Maroc, de unde se livrează către piețe vest-europene precum Spania, Portugalia sau Franța.
0 comments :
Trimiteți un comentariu