51 de companii au spus adio bursei prin delistare

Știrea a fost publicată vineri, 12 septembrie 2014, 01:51 în categoria

51 de companii au spus adio bursei prin delistare Un număr de 51 de societăți, cu o valoare totală de 135,2 mil. lei (30,6 mil. euro), s-au retras anul acesta de la tran­zacționare. Două companii au fost listate pe piața prin­ci­pală și restul de 49 pe secțiunea RASDAQ, piață de unde au dis­părut aproximativ 4.800 de firme în ultimii 14 ani.

De pe piața principală au ieșit anul acesta producătorul de substanțe chimice Chimopar București (simbol bursier CPR) și producătorul de contoare Contor Group (CGC), cu o capitalizare cumulată de 24,6 mil. lei. Pe piața prin­ci­pală sunt tranzacționate în prezent acțiunile a 83 de com­panii, a căror capitalizare cumulată este de 132,9 mld. lei, în scădere cu aproape un miliard de lei comparativ cu anul trecut.

Cea mai nefericită delistare a fost cea a producătorului de con­toare Contor Group, retras de la tranzacționare pe 15 august. Contor a intrat în faliment anul acesta cu datorii de 32,8 mil. lei, mare parte din sumă fiind datorată ING Bank. Contor înregistra la finele lunii iunie pierderi de aproximativ 1,4 mil. lei.

Firma s-a listat la bursă în de­cembrie 2008, în plină criză finan­ciară, printr-o ofertă prin care a atras 12 mil. lei de la inves­ti­tori. Contor Group a intrat în fa­liment după ce nu a găsit niciun investitor care să preia pa­che­tul majoritar de acțiuni și nici nu a reușit să își redreseze si­tuația financară după ce a fost în insolvență



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ioana Tudor

0 comments :

Trimiteți un comentariu