Evenimentul anului în IT&C: Apple, la prima mare lansare din era Tim Cook

Știrea a fost publicată joi, 11 septembrie 2014, 02:29 în categoria

Evenimentul anului în IT&C: Apple, la prima mare lansare din era Tim Cook Apple a lansat marți a șasea generație a iPhone, în două versiuni, 6 și 6 Plus, și, pentru prima dată de la moartea fondatorului Steve Jobs, un produs dintr-o categorie nouă de gadgeturi, un ceas inteligent - Watch. Cele două smartphone-uri, cu diagonale de 4,7, respectiv 5,5 inchi, aduc Apple în concurență directă cu modele deja consacrate pe piața „phabletelor” lansate până în prezent de rivalii sud-coreeni ca Samsung sau taiwanezi ca HTC. Noile telefoane sunt disponibile din 19 septembrie, însă doar în 9 țări, printre care nu se află România.

Entuziasmul primei mari lansări a Apple sub comanda lui Tim Cook s-a văzut și în evoluția acțiunilor Apple în prima oră a conferinței de la Flint Center for the Performing Arts, în apropiere de sediul central al Apple din Cupertino, unde a fost lansat Macintosh în urmă cu 30 de ani. Astfel titlurile Apple au înregistrat o creștere de aproape 4 procente, până la un maxim de 102,69 dolari pe acțiune în prima oră a conferinței, însă pe măsură ce entuziasmul s-a risipit, cotațiile au început deprecierea, închizând ședința cu o scădere de 0,37% față de luni. Apple valoarează pe bursă  586 miliarde de dolari, conform prețului de închidere de marți.

Lansarea de marți a fost cel mai important eveniment de pe piața IT&C; de anul acesta, așteptat și speculat încă din primăvară. Dintre cele mai importante speculații care au circulat înainte de evenimentul de lansare, s-au confirmat zvonurile legate de un serviciu de plăți mobile, denumit Apple Pay, care folosește un cip cu NFC, senzorul de amprentă și un alt cip care stochează criptat informațiile legate de plăți.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Cătălina Butan

0 comments :

Trimiteți un comentariu