Ministrul Energiei: Exclud orice fel de risc în aprovizionarea cu gaze a populației în această iarnă

Știrea a fost publicată vineri, 12 septembrie 2014, 19:47 în categoria

Ministrul Energiei: Exclud orice fel de risc în aprovizionarea cu gaze a populaţiei în această iarnă Perturbările în livrările de gaze din Rusia către Europa nu vor afecta consumatorii din România deoarece producția internă depășește în acest moment consumul, a declarat Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu.

“Nu există nici un risc ca România să fie afectată de vreo întrerupere în această iarnă. Nu se impune să luăm nici o măsură suplimentară pentru a preîntâmpina apariția vreunei probleme” a afirmat ministrul într-o conferință de presă organizată după ce acesta s-a întrunit cu reprezentanții Petrom, Romgaz și Transgaz.

Ministrul a precizat că consumul de gaze al României este în acest moment de 16 milioane de metri cubi pe zi, în timp ce producția internă este de 31 milioane de metri cubi.

“Conform graficului anunțat săptămâna trecută, trei operatori ar fi trebuit să importe astăzi 0,2 milioane de metri cubi. Aseară, Transgaz a fost notificat de dispeceratul de gaze pentru Balcani al Gazprom de la Sofia că aceste cantități vor scădea în zilele următoare: astăzi (vineri, 12.09.2014) cu 5%, mâine cu 9 % și duminică cu 5%. Transgaz a cerut celor de la dispeceratul Gazprom o explicație dar până în prezent nu a primit un răspuns oficial.”

Ministrul a mai spus că firmele importatoare erau WIEE, IMEX și Conef. WIEE este deținută de Gazprom, în timp ce IMEX și Conef sunt controlate de grupul rus Vimetco, care deține și producătorul de aluminiu Alro Slatina.

“Pentru lunile următoare ne așteptăm de la Romgaz și de la Petrom să mențină un nivel de producție ridicat. Exclud orice fel de risc în aprovizionarea cu gaze a populației în această iarnă”, a conchis Răzvan Nicolescu.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Radu Bostan

0 comments :

Trimiteți un comentariu