Angajații români au anul acesta doar nouă zile libere de la stat care cad în timpul săptămânii, ceea ce plasează România pe ultimele locuri din lume la acest capitol, potrivit unui studiu realizat de firma cu activități în domeniul resurselor umane Mercer Marsh Benefits. Astfel, românii sunt la fel de muncitori ca germanii, elvețienii, sârbii, britanicii, olandezii sau ungurii, însă au de două ori mai puține zile libere legale decât salariații din India și Columbia.La nivelul Europei, cei mai „răsfățați” angajați sunt cei din Finlanda, cu 15 zile legale libere, dar și cei din Grecia și Spania, care beneficiază de câte 14 zile de concediu legale care cad în timpul unei săptămâni de lucru.
"Numărul zilelor de vacanță publice nu este rigid, astfel încât datele se schimbă de la an la an; unele țări au adesea zile libere pentru evenimente culturale sau religioase specifice, în timp ce altele lasă decizia finală guvernelor locale. Aceste date evidențiază complexitatea pe care o presupune, doar această mică zonă de beneficii, gestionarea unei forțe de muncă mobilă la nivel global. Pentru ca managerii HR să ia cele mai eficiente decizii în numele companiei și al expatriaților săi, evaluarea corectă și la timp a practicilor din domeniu este vitală", spune Ellyn Karetnick, lider global mobility practice în cadrul Mercer din Marea Britanie.
Și în România numărul zilelor libere prin lege diferă aproape în fiecare an, întrucât, pentru a lega anumite sărbători de altele sau de zilele de weekend, guvernul declară adesea zile libere în plus față de cele stabilite în Codul Muncii. Spre exemplu, anul acesta, numai șase din cele 12 zile libere ale românilor erau în timpul săptămânii, astfel că statul le-a mai făcut cadou încă trei zile libere, angajații ajung să aibă patru weekenduri prelungite.
Zilele adăugate de guvern la calendarul sărbătorilor legale din 2013 au fost recuperate fie în două sâmbete, fie prin prelungirea programului de lucru și s-au putut aplica și pentru angajații din sectorul privat numai dacă acest lucru a fost stabilit de patronate.
În cazul în care specificul activității unei companii împiedică însă angajatorul să ofere zile libere salariților în perioada sărbătorilor stabilite prin lege, acesta trebuie să le acorde angajaților o perioadă de timp liber corespunzătoare în următoarele 30 de zile sau un spor de minim 100% din salariul de bază pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, potrivit prevederilor din Codul Muncii.
Până la finalul anului angajații români mai au dreptul legal la patru zile libere, dintre care una (Ziua Sfântului Apostol Andrei
, care este pe 30 noiembrie) va fi în weekend, restul fiind 1 decembrie (luni) și prima și a doua zi de Crăciun (joi și vineri).
Studiul realizat de Mercer oferă date despre practicile de beneficii obligatorii și facultative, reglementările legale și condițiile de angajare din peste 64 de țări. Acesta în calcul numărul zilelor legale din timpul săptămânii.
0 comments :
Trimiteți un comentariu