Starbucks testează o nouă cafea cu aromă de bere

Știrea a fost publicată luni, 22 septembrie 2014, 15:52 în categoria

Starbucks testează o nouă cafea cu aromă de bere Starbucks este cunoscută pentru băuturile sezoniere ca răcorosul Frappuccino pentru zilele de vară și Pumpkin Spice pentru anotimpurile reci, însă pentru prima oară cel mai mare lanț de cafenele din lume își va “încălzi” clienții cu o cafea cu aromă de bere, scrie Daily Mail.

Noua cafea, Dark Barrel Latte, cu aromă de bere și 0% alcool se găsește doar în anumite locații Starbucks, aflându-se în prezent în teste, pentru a se stabili popularitatea sa. Până acum, câțiva dintre cei care au testat noua băutură au fost greu de convins că nu este o bere, ci o cafea și au fost încântați de gust. Alții nu au fost atât de entuziasmați, sfătuindu-și apropiații să nu comande Dark Barrel Latte.

“Am încercat Dark Barrel Latte de la Starbucks. Gustul este o combinație dintr-un espresso și o bere”, spune utilizatorul Twitter, Kayla.

“Dezamăgire totală la Starbucks. Dark Barrel Latte este oribil. Aduceti-mi înapoi în Ohio latte-ul meu, vă rog”, spune utilizatorul Twitter Kristin Juth.

“Nu încercați băutura Dark Barrel Latte de la Starbucks pentru că este un mix odios cu gust de bere”, mai spune alt utilizator Twitter, Jenni Tatum.

Mai multe arome sunt testate în acest moment în cafenelele Starbucks, printre care Cherries Jubilee Mocha și Chestnut Praline Latte.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Oana Stupinean

0 comments :

Trimiteți un comentariu