Suedezul care a creat Minecraft devine miliardar după ce Microsoft a cumpărat jocul video pentru 2 mld.dolari

Știrea a fost publicată duminică, 14 septembrie 2014, 23:30 în categoria

Suedezul care a creat Minecraft devine miliardar după ce Microsoft a cumpărat jocul video pentru 2 mld.dolari Creatorul jocului video Minecraft, suedezul Marcus Persson, a vândut Minecraft către gigantul Microsoft pentru 2 mld.de dolari. Marcus (Notch) Persson, 35 de ani, care a învățat să programeze de la 7 ani, va deveni astfel miliardar dintr-un joc pe care l-a creat în propriul dormitor, scrie Daily Mail.

Persson a fondat compania Mojang, producătorul Minecraft, în 2010. Până în luna iunie, Mojang a vândut 54 de milioane de copii ale jocului, iar compania a înregistrat anul trecut un profit de 70 de milioane de lire. Minecraft este disponibil pentru cele mai noi generații de console, Xbox One și PlayStation 4, de la începutul lui septembrie.

Person, fiul unei asistente și al unui fost condamnat dependent de droguri, este privit acum în industrie ca un “trădător”, după ce a acceptat oferta de 2 miliarde de dolari a Microsoft, o companie pe care deseori a criticat-o.

Specialiștii din industria de jocuri au fost luați prin suprindere de tranzacție, în contextul în care suedezii sunt cunoscuți pentru promovarea pirateriei, susținerea micilor dezvoltatori de jocuri și pentru ridiculizarea Microsoft și a sistemelor sale de operare, mai notează DailyMail.

“Industria de gaming este în stare de șoc. Nu pentru că Microsoft ar plăti 2 milioane de dolari pentru Mojang, ci pentru că Mojang este de vânzare”, a declarat Thomas Arnroth, un expert în industrie.

Cumpărarea producătorului suedez Mojang este cea mai importantă înțelegere încheiată de Microsoft din februarie, când Satya Nadella a devenit CEO-ul companiei, până în prezent. Nadella a reorientat centrul de interes al Microsoft către serviciile furnizate de companie pe Internet și către creșterea numărului de utilizatori ai consolei de jocuri video Xbox, produsă de gigant.



0 comments :

Trimiteți un comentariu