În ultimul timp, vocea unor bancheri a adus în prim-plan ideea faptului că în România sunt prea multe bănci în comparație cu dimensiunea pieței autohtone. Scenariile date de aceștia privind soarta băncilor din sistem sunt diverse: de la exit-uri de pe piață și achiziții și fuziuni până la consolidări prin intermediul fondurilor de investiții. În acest context, care este soluția optimă pentru România, astfel încât economia și banking-ul să aibă o creștere sustenabilă în viitor?Băncile la momentul actual sunt prinse ca într-un clește, având lichidități abundente, dar în același timp și una dintre cele mai mari rate ale creditelor neperformante din regiune. Aspectul din urmă împiedică bancherii în a relua creditarea, în special pe segmentul IMM și start-up. Însă credem că problema de fond este alta. Într-adevăr, putem spune că sunt prea multe bănci în România, dar nu comparativ cu puterea de absorbție a pieței, ci pornind de la modul în care se adresează acesteia. Cei care susțin că există un număr prea mare de bănci, majoritatea aparțin băncilor mari din țară și, dintr-un anume punct de vedere, au dreptate: sunt prea multe bănci mari universale (sau care vor să devină mari), care fac același lucru și care nu reușesc să resusciteze piața prin ceea ce oferă. Poate că actuala structură a sistemului bancar și a gamei de produse și servicii nu este compatibilă cu caracteristicile pieței bancare actuale din România! Poate că băncile din România trebuie să se reinventeze și să devină mai ingenioase, mai dinamice și mai aproape de nevoile clientelei! Poate că trebuie să stimuleze noi nevoi de produse și servicii financiar-bancare! De asemenea, nu trebuie scăpat din vedere că un client cât mai educat este un client mult mai valoros pentru bancă, pentru că acesta va fi mai înclinat să consume produsele și serviciile acesteia. Poate că ideea cotelor de piață cât mai mari ar trebui să fie abandonată, iar băncile să se concentreze pe o creștere pe verticală în mod intensiv! Astfel, conceptul de „bancă a casei” ar trebui să devină obiectiv strategic pentru bancă, atât în ceea ce privește clientul de retail, cât și cel de corporate. La vreme de restriște, relația bancă-client se impune a fi cât mai apropiată, ambele părți fiind nevoite să înțealegă că numai împreună pot merge mai departe cu succes! Oare nu ar fi de luat în seamă o reajustare a ofertei de produse și servicii bancare care să se muleze mai bine pe profilul clienților și o abordare proactivă de către bănci a acestora? Oare băncile autohtone nu ar trebui să-și reconsidere obiectivele strategice, focalizându-se doar pe anumite segmente de piață? Unele dintre ele au înțeles deja aceste realități și au pornit la drum cu produse din ce în ce mai inovatoare și orientate către anumite domenii de activitate, cum ar fi agricultura, domeniul medical, IT etc.
Însă, compatibilitatea sistemului bancar românesc cu piața trebuie văzută atât la nivel micro, cât și macro. Legislația financiar-bancară autohtonă permite funcționarea următoarelor tipuri de instituții: bănci (comerciale); organizații cooperatiste de credit; bănci de economisire și creditare în domeniul locativ; bănci de credit ipotecar; instituții emitente de monedă electronică; instituții de plată și instituții financiare nebancare. Fiecare dintre entitățile enumerate mai sus se adresează într-un anumit fel clienților, prin prisma reglementărilor și normelor interne. Ponderea covârșitoare o au băncile comerciale din punctul de vedere al cotelor de piață. Unele dintre ele sau băncile-mamă ale lor dețin participații în rândul celorlalte tipuri de instituții, în special în cadrul IFN-urilor, ceea ce le fac să fie mai adaptate la condițiile pieței. De asemenea, nu găsim nicio bancă ipotecară în peisajul bancar național și avem doar o rețea de cooperative de credit cu un număr relativ redus de membre afiliate. Oare, una dintre soluții nu ar fi chiar dezvoltarea și adaptarea sistemului bancar românesc prin constituirea prin participații de către băncile comerciale de noi entități mai bine adaptate pieței, iar ele să se concentreze doar pe anumite segmente de piață?
Am putea găsi exemple de urmat în structura sistemului bancar francez și german. Sistemul bancar francez este dominat de 5 grupuri bancare care dețin prin subsidiarele lor activități de retail, corporate și investment banking, asigurări, asset management, servicii financiare specializate, privat banking, real estate etc. În felul acesta abordarea universală a pieței e făcută printr-o structură de grup. Numărul total de instituții de credit era la finalul lui 2013 de 640. Germania, deși deține patru mari bănci considerate prototipul de bancă universală, are un sistem bancar foarte diversificat din punct de vedere instituțional, adresându-se fiecărui segment de piață: cele patru mari bănci comerciale, bănci comerciale regionale, bănci ale landurilor, bănci de economii, cooperative de credit, bănci de economisire-creditare pentru domeniul locativ, bănci ipotecare. Numai băncile comerciale erau în jur de 270 la finalul lui 2013.
Unii ar putea spune că vorbim de economii necomparabile. Dar, iată, putem aduce un alt model mai aproape de realitățile românești, că tot este dat exemplu în ultimul timp pentru ceea ce înseamnă piață de capital: sistemul bancar polonez. Acesta deține un număr de 49 de bănci comerciale, 21 de sucursale ale instituțiilor de credit străine și un număr 575 cooperative de credit care funcționau idependent sau afiliate la două rețele. Și dacă vrem să mai dăm exemple putem rămâne în spațiul mioritic, dar vom derula puțin timpul îm urmă: perioada interbelică. Atunci, între 1918 -1928, numărul băncilor s-a extins de la 215 la 1.122, la care se adăugau și cele 4.743 de bănci populare. Și pentru a sublinia ideea că marile bănci pot susține economia românească atât prin activitatea proprie, cât și prin participații la constituirea de alte instituții de credit, IFN-uri etc., mai menționăm faptul că la acea vreme primele mari bănci ale țării (1922) avea circa 100 de participații la alte instituții de credit mijlocii și mici (de regulă specializate pe domenii de activitate), campioanele fiind Banca Românească și Marmorosch-Blank & Co. Oare vom mai atinge asemenea performanțe din perioada de glorie a economiei românești?
Bogdan Căpraru este conferențiar universitar doctor la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași
0 comments :
Trimiteți un comentariu