
Pe o piață aeriană internă pe care are monopol și care ar putea fi alternativa unei călătorii de cel puțin zece ore cu trenul până la Cluj sau Oradea, compania de stat Tarom înregistrează o scădere a traficului cu 10% în primul semestru față de aceeași perioadă a anului trecut.
„Este obligația noastră națională să operăm zboruri interne. Principalii clienți pe aceste curse sunt politicienii și oamenii de afaceri“, spune Christian Heinzmann, directorul general al Tarom, care explică scăderea traficului intern prin faptul că „politicienii au efectuat mai puține călătorii“. Călătoriile în interes de serviciu prin țară le sunt decontate deputaților.
În primele șase luni compania de stat a transportat pe rute interne doar 250.000 de pasageri.
„Circa 40-50% din prețul biletelor pe zboruri interne este dat de taxele aeroportuare și de handling, ceea ce crește tariful pentru pasager“, spune șeful Tarom. Întrebat de ZF dacă aceste curse sunt profitabile, el a spus că „depinde de destinație“.
Dacă pe rute interne cererea este în scădere, pe cele externe operate de Tarom s-a înregistrat o creștere cu 12% în primul semestru, când compania a transportat un milion de pasageri.
0 comments :
Trimiteți un comentariu