Transportatorul Frigoexpres mai face un pas spre reorganizare

Știrea a fost publicată vineri, 12 septembrie 2014, 02:16 în categoria

Transportatorul Frigoexpres mai face un pas spre reorganizare Transportatorul orădean de marfă Frigoexpres, care a intrat în insolvență în august anul trecut, a ajuns să își asigure 70% din  business din livrările în străinătate, în țări precum Germania, Franța sau Danemarca, unde a semnat contracte cu producători de legume și lapte după ce înainte de insolvență cea mai mare parte a afacerilor erau generate de transportul pe piața locală.

„Am depus planul de reorganizare. Noi suntem optimiști, rămâne să fie optimiști și creditorii“, spune Florian Mihuț, directorul general al companiei și acționarul majoritar (cu un pachet de 66,99%). Dorel Laza deține 13,7% din companie, iar restul acțiunilor sunt deținute de 179 de persoane fizice.

Anul trecut compania, care transportă pentru clienți pre­cum Unilever sau Billa,  a avut o cifră de afaceri de 12 mil. euro  și pierderi de circa 3,6 mil. euro, potrivit datelor de la Ministerul de Finanțe. Compania și-a re­dus numă­rul de camioane la 120 față de 180 înainte de a intra în insol­vență, dar și nu­mă­rul de an­ga­jați la 170 de per­soane față de 255. În 2007 Fri­goexpres avea 400 de camioane.

„Obiectivul este eficiența fizică și materială, financiară. Trebuie să ajungem la 10.000 de kilometri lunar pe camion, față de 9.000 de kilometri cât parcurg acum camioanele în medie și să creștem pe piața externă. Încărcătura medie pe camion este acum de 18 -22 de tone de marfă.“



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Mirabela Tiron

0 comments :

Trimiteți un comentariu