Bancherii se grăbesc cu tăierile de dobânzi la depozite: băncile mari nu mai plătesc 3% nici dacă banii stau un an în cont

Știrea a fost publicată joi, 2 octombrie 2014, 16:41 în categoria

Bancherii se grăbesc cu tăierile de dobânzi la depozite: băncile mari nu mai plătesc 3% nici dacă banii stau un an în cont Mai multe bănci, inclusiv din rândul celor cu dobânzi peste media pieței, s-au grăbit să ajusteze bonificațiile oferite deponenților imediat după reducerea de către BNR a dobânzii-cheie la minimul istoric de 3% pe an, acesta fiind practic efectul nedorit al relaxării politicii monetare cu impact asupra apetitului pentru economisire al populației și companiilor.

Dobânzile plătite de bancheri pentru depozitele atrase de la clientelă au avut o scădere dramatică în ultimul an, ceea ce s-a reflectat în ritmul de creștere a economisirii. De cealaltă parte, dobânzile la credite au scăzut doar ca efect al ajustării costului leilor pe piața monetară, puține fiind băncile care și-au redus din marjele de câștig.

Băncile mari, cu o bază largă de clienți și care mizează pe notorietatea brandului pentru a-și păstra deponenții, coborâseră cu dobânzile pe termen scurt pe palierul de 2-3% pe an încă din primăvară, dar în prezent chiar și bonificațiile pe un an au scăzut sub 3%. Este cazul austriecilor de la Raiffeisen, care au tăiat până la un sfert de punct procentual din dobânda la depozite după ultima ședință de politică monetară a BNR și au ajuns să plătească 2,8% pe an pentru depozitele cu scadența la 12 luni. Numai clienții cu depozite mai mari de 55.000 de lei primesc dobândă de 3% la depozitele pe un an. La nivelul pieței, depozitul mediu este însă de numai 7.000 de lei.

Bancherii s-au grăbit să reducă dobânzile la depozite și în luna august, când a avut loc precedenta ajustare a dobânzii-cheie la lei. Ultimele mișcări ale băncilor au venit în pofida semnalului de alarmă tras de guvernatorul BNR Mugur Isărescu referitor la dobânzile foarte mici și la riscul ca diminuarea în continuare a acestora să descurajeze economisirea, devenită vitală pentru bănci din moment ce au rămas fără resurse importante de la acționarii din străinătate. Și băncile de talie mică și medie, care au ră­mas cu dobânzile peste media pieței în încercarea de a-și consolida baza de clienți, dau acum semnale că vor merge cu dobânzile mai jos. De exemplu, ProCredit a redus cu 0,3 puncte procentuale dobânda la depozitele în lei cu scadența la o lună, până la 2% pe an. Depozitele pe trei luni au dobândă de 3% pe an față de 3,2%



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ciprian Botea

0 comments :

Trimiteți un comentariu