Corina Crețu a trecut examenul din Parlamentul European și este cu un picior în Comisia lui Juncker

Știrea a fost publicată joi, 2 octombrie 2014, 02:30 în categoria

Corina Creţu a trecut examenul din Parlamentul European şi este cu un picior în Comisia lui Juncker Corina Crețu (

foto

), propusă de guvernul român pentru a face parte din viitoarea Comisie Europeană a lui Jean-Claude Juncker, a primit ieri avizul pozitiv al  Comisiei REGI a Parlamentului European pentru postul de comisar pentru politică regională. Avizul primit este, practic, o scrisoare de recomandare transmisă președintelui Parlamentului European Martin Schulz în vederea validării Comisiei lui Juncker, având în vedere că după audierea de către comisiile de specialitate ale Parlamentului a comisarilor propuși, plenul Legislativului European se exprimă prin vot cu privire la întreg colegiul co­misarilor. Audierile au durat trei ore și jumătate, iar Crețu – care a fost vizibil emoționată - a răspuns întrebărilor în limba română. Răspunsurile au fost generale și în ton cu limba de lemn de la Bruxelles. Dar acest prim examen a arătat că ea s-a familiarizat în scurta perioada de la desemnare până la audierile de ieri cu dosarele mari ale politicii regionale europene. Politica regională pe care ar urma să o gestioneze comisarul român înseamnă o treime din bugetul UE – 352 mld. euro între 2014 și 2020. Nu toți parlamentarii europeni au fost mulțumiți de prestația Corinei Crețu.

Grupul popularilor din Parlamentul European (PPE) a obiectat că în timpul audierilor ea nu a reușit să explice cum va rezolva problema întârzierilor de plăți la programele

finanțate prin politica de coeziune, precizând doar căa promis că va discuta chestiunea cu colegii din Comisia Europeană. Crețu a răspuns, privitor la problema ridicată de popularii europeni, că „deviza” sa principală este de a ajuta statele membre să cheltuiască banii, nu să le penalizeze.

Corina Crețu a declarat că este un susținător al strategiilor macroregionale, întrucât ele „încurajează statele membre să lucreze împreună“, dar a precizat că inițiativa privind aceste strategii trebuie să vină de la state.

„Vă reamintesc că strategia Dunării a pornit de la o scrisoare comună a premierilor din România și Austria care a fost adresată Consiliului, la care s-au raliat toate celelalte țări, și practic acum avem o strategie care funcționează foarte bine“, a răspuns Corina Crețu, întrebată de un europarlamentar cum va sprijini strategiile macroregionale.

„Autoritățile locale din aceste regiuni trebuie implicate, pentru că ele știu cel mai bine care sunt răspunsurile la nevoile pe care le au. Nu cred că noi de la Bruxelles știm ce se întâmplă în Slovacia, să putem gestiona problemele de pe Dunăre, sau din Marea Ionică, sau din Marea Baltică. Noi suntem facilitatori, acordăm asistența tehnică necesară, dar răspunderea punerii în practică a acestor strategii este a statelor membre“, a mai spus Crețu.

Comisarul desemnat a afirmat că își propune să viziteze cât mai multe din cele 277 de regiuni ale UE, iar primele vizite vor fi în țările care beneficiază cel mai mult de fondurile de dezvoltare.

„Rolul nostru este acela de a ajuta și aceasta este deviza mea principală. Nu de a penaliza, nu de a sancționa, ci de a-i ajuta, pentru că acest lucru așteaptă oamenii de la noi, să ajutăm statele membre să cheltuiască eficient acești bani“, a conchis Crețu.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Iulian Anghel

0 comments :

Trimiteți un comentariu