Un număr 20 de studenți de la Academia de Studii Economice din București (ASE), Universitatatea Babeș-Bolyai din Cluj și de la Universitatea de Vest din Timișoara, vor primii în următorii trei ani burse în valoare de 250 de euro pe lună pentru rezultatele obținute la facultate oferite de firma de consultanță și audit KPMG. Programul Burse de Excelență inițiat de companie va reprezenta în final o investiție de 180.000 de euro„Programul Burse de Excelență a fost creat pentru a asigura cel mai bun start în carieră posibil. Acesta își propune să dezvolte capabilitățile de leadership și implicarea în activitățile extracuriculare. Este o investiție în viitorul tinerilor și al firmei noastre, mai ales că beneficiarii acestuia vor avea oportunitatea de a lucra alături de noi atât pe parcursul programului, cât și după”, spune Șerban Toader, senior partner în cadrul KPMG România.
Bursele sunt dedicate studenților din primul an de la ASE (de unde vor fi aleși zece tineri), de la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj (cinci) și de la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității de Vest din Timișoara (alți cinci). Cei 20 de bursieri vor fi selectați pe baza notelor obținute la examenul de bacalaureat, a notelor de la examenele universitare, dar și pe baza activităților extracurriculare. Pe durata celor trei ani în care ei vor fi implicați în program vor beneficia și de mentoring și programe de training în cadrul KPMG, care a angajat recent 130 de studenți și tineri absolvenți.
0 comments :
Trimiteți un comentariu