Octombrie, lună de al cărei nume sunt legate cele mai mari crahuri bursiere din istorie, din 1929, 1987 și 2008, a început cu agitație pe piețele financiare.Toți ochii investitorilor sunt acum ațintiți asupra evoluției dolarului care s-a apreciat cu aproape cu 10% față de euro în acest an și asupra băncii centrale americane care ar putea crește dobânda de referință, aflată de cinci ani la aproape zero, drept reacție la creșterea peste așteptări a economiei americane.
O creștere a dobânzii de referință de către SUA ar putea cauza retrageri de capital de pe piețele emergente - folosite până recent drept adăpost de fondurile de investiții la dobânzile mici de pe piețele dezvoltate.
Acum un dolar este cotat la 1,25 euro, însă banca britanică Barclays se așteaptă la o cotație de 1,1 euro pentru următoarele 12 luni, semnalizând astfel o accelerare a deprecierii monedei europene, fenomen care va ajuta economia și exporturile din zona euro care nu dau încă semne de revenire. La București, leul s-a apreciat cu 1,34% față de euro în acest an.
Cel mai important reper pentru piețele financiare îl reprezintă intențiile băncii centrale americane. Mai exact, când anume va efectua Rezerva Federală prima creștere a dobânzii-cheie din SUA. Pe 29 octombrie, banca centrală a Americii este așteptată să anunțe încheierea politicii de relaxare monetară.
Bursele lumii au început luna octombrie cu scăderi, după ce în vara acestui an au atins maxime istorice. Indicele american S&P; 500 are un minus de 0,25% în primele zile ale lunii, indicele DAX a scăzut cu aproape 3%, iar bursa din Italia are un minus de 3,5%. La București, bursa a debutat cu o scădere de 0,23%, însă are un avans de aproape 12% de la începutul anului. Bursa de la București stă mai bine decât bursele din regiune. Bursa din Polonia are un avans de 1,8% în acest an, în timp ce bursa din Ungaria a scăzut cu 3,7%, iar bursa din Cehia are un minus de peste 1%. Bursa din Bulgaria are sub cel al bursei locale, de circa 9%, însă mult temperat față de începutul anului când avea o creștere de peste 20% care o plasa atunci pe primele locuri în lume.
În acest an investitorii au în luna octombrie o listă mai lungă de „demoni“ de înfruntat: de la schimbarea politicii monetare a Fed, banca centrală a SUA, și încetinirea creșterii economice la riscurile geopolitice din Ucraina și Hong-Kong. Crahul bursier din 2008 a avut un impact puternic pe bursa de la București, care nici azi, după șase ani, nu a recuperat pierderile. Pe de altă parte, bursele mature, din SUA și Germania, sunt la maxime istorice. Un alt eveniment care a generat tensiuni pe piețele financiare a fost lipsa de detalii privind achizițiile de obligațiuni ale Băncii Centrale Europene. Joi, 2 octombrie, Banca Centrală Europeană a anunțat că va menține neschimbată politica monetară la nivelul minim record de 0,05%, decizie anticipată de analiștii economici și investitori, însă nu a dat prea multe detalii privind planul de relaxare monetară prin care vrea să cumpere obligațiuni din piață pentru a revigora economia zonei euro. Insuficientele detalii cu privire la viitoarele mișcări ale BCE au tensionat investitorii.
De asemenea, analiștii se așteaptă ca aurul să-și continue declinul, putând testa pragul de 1.000 dolari/uncie. O uncie este echivalentă cu 31 de grame. În prezent, aurul se tranzacționează la 1.192 dolari/uncie, trecând astfel pe minus față de cotația de la începutul anului. Conflictul din Ucraina a urcat aurul până la un maxim de 1.385 de dolari în luna martie, unii analiștii pierzând astfel speranța că anul 2014 ar putea coincide cu o revenire a aurului. În 2013, aurul a raportat o scădere de 27% a cotației. Prăbușirea cotației aurului de anul trecut, care a pus astfel capăt unui raliu care a durat 12 ani consecutivi, a fost cauzată de vânzările făcute de investitorii internaționali care s-au temut că era stimulilor financiari pompați de banca centrală americană Fed se apropie de sfârșit, dar și de transferul banilor pe piețele de acțiuni aflate la maxime istorice în 2013.
0 comments :
Trimiteți un comentariu