Ruukki România, parte a furnizorului finlandez de soluții metalice Ruukki Construction, va opri în această iarnă producția fabricii pe care o deține în Bolintin-Deal, lângă București, deschisă în 2008 și care a atras investiții de peste 35 de milioane de euro.„Oprim în această iarnă producția, când se va termina sezonul“, a spus Marian Pîrvu, business director al Ruukki România.
Închiderea fabricii din Bolintin-Deal vine în contextul în care Rautaruukki, grupul din care făcea parte până anul acesta Ruukki România, a fuzionat în 2014 cu concernul suedez SSAB. Noul grup a luat decizia de a se concentra doar pe segmentul de acoperișuri metalice, în contextul în care Ruukki producea în România și panouri și profiluri metalice, precum și structuri metalice.
Întâi Nokia, apoi Ursus, Europharmiar acum Ruukki
Fenomenul închiderilor de fabrici a lovit mai multe industrii din România în ultimii ani, printre cei care au anunțat că își vor închide unitățile de producție de pe plan local fiind israelienii de la Tnuva (industria laptelui), Ursus Cluj (bere) sau Europharm (producția de medicamente). Cea mai surprinzătoare și de impact închidere de fabrică rămâne însă cea a Nokia, unde lucrau 2.200 de angajați. Construcțiile au fost unul dintre cele mai afectate sectoare economice în perioada crizei, înregistrând un declin de circa 40% și deocamdată sectorul nu reușește să revină puternic pe plus. „Mai departe grupul va hotărî ce se va întâmpla cu unitatea de la Bolintin-Deal, dacă va închiria spațiul, îl va vinde sau va reloca alte activități SSAB în acest spațiu“, a spus Pîrvu, care a precizat că deocamdată nu se știe când se va lua o hotărâre în acest sens.
0 comments :
Trimiteți un comentariu