François Coste, francezul care conduce de trei ani asigurătorul Groupama, a primit avizul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) pentru a prelua și funcția de președintele al consiliului de administrație al PAID, compania deține monopolul polițelor de asigurare obligatorie a locuințelor.Groupama este acționar al PAID alături de alte 11 companii locale de asigurări. Coste fusese ales președinte al PAID în luna aprilie, dar abia recent a primit avizul ASF pentru a-și prelua atribuțiile.
De asemenea, Mesut Yetiskul, CEO al Credit Europe Asigurări (un alt acționar al PAID), a fost avizat de ASF pe poziția de vicepreședinte. Ceilalți membri sunt Efraim Naimer, Alexander Adamescu și Gabriel Marcu.
Conducerea executivă a PAID este deținută de Nicoleta Radu Neacșu, soția liderului deputaților PSD. Ea nu avea experiența necesară când a fost numită director general al companiei de asigurări, fiind anterior administrator al unor SRL-uri obscure.
PAID a ajuns la un portofoliu de 1,57 milioane de locuințe asigurate la finalul lunii august, de circa patru ori mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut. Față de luna anterioară, numărul locuințelor asigurate a crescut cu 200.000. Primele subscrise în ultimul an în contul acestor polițe se ridică la 30 mil. euro.
0 comments :
Trimiteți un comentariu