Trei branduri ale Davino au pus umărul pentru o creștere de 30%. „Avem cheltuieli mai mari raportat la producție“

Știrea a fost publicată joi, 16 octombrie 2014, 02:26 în categoria

Trei branduri ale Davino au pus umărul pentru o creştere de 30%. „Avem cheltuieli mai mari raportat la producţie“ România are aproximativ 180.000 de hectare cultivate cu viță-de-vie, din care doar aproximativ 50.000 sunt în circuitul comercial.

Antreprenorul Dan Balaban, care controlează producă­torul de vinuri premium și superpremium Davino, spune că anul acesta reali­zează o producție medie, specifică unui an normal, dar care va fi cu 30% mai scăzută comparativ cu 2013, când s-a realizat un nivel record.

„Anul 2014 nu este un an rău, însă nu se poate compara cu 2013 care a fost cel mai bun an de când facem noi acest business. Estimez că va fi un an foarte bun pentru calitate, dar nu și pentru cantitate. Problema acestui an este că avem cheltuieli mult mai mari raportat la producție“, a spus el. Spre exemplu, la o producție mai mică cu 30% față de 2013, cheltuielie au fost mai mari cu 25%, dar cu toate acestea el este de părere 2014 va fi un an profitabil.

Dan Balaban, om de afaceri extrem de discret și oenologul Bogdan Costăchescu sunt acționarii Davino, producător care deține peste 70 ha de viță-de-vie în proprietate și mai are alte 16 hectare în arendă, iar cu cifra de afaceri de peste 2,5 mil. euro (pe cele trei firme din grup) de anul trecut este un jucător de dimensiune medie pe piața vinului.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ioana David

0 comments :

Trimiteți un comentariu