
De la începutul anului, acțiunile companiei au un avans de 120%. În ședința de luni, titlurile RTRA aveau un avans de peste 14%. Raportat la prețul actual de pe bursă, de 0,3889 lei/unitate, producătorul de transformatoare are o valoare de piață de 38,8 mil. lei.
Reprezentanții SGB-Smit au afirmat recent că vor folosi achiziția Retrasib pentru a-și completa propriul portofoliu de produse și vor dezvolta fabrica din Sibiu și pentru a fi un jucător mai mare și profitabil pe piața regională.
Nemții controlează în nume propriu 67% din Retrasib, iar firma Scando Trading deține 24,3% din acțiuni. Cele două companii acționează în mod concertat.
Grupul german SGB-Smit International este printre cei mai mari producători de transformatoare din Europa, cu unități de producție în Germania, Olanda, Statele Unite și Malaiezia.
Retrasib a încheiat primele nouă luni cu o cifră de afaceri de 19,6 milioane de lei, în urcare cu peste 16% comparativ cu rulajul din perioada similară a anului trecut. Pe de altă parte, pierderile companiei au crescut de patru ori în perioada analizată, la 3,4 milioane de lei, din cauza pierderilor din exploatare, care au atins 2,4 mil. lei. La finalul lunii septembrie, producătorul de transformatoare avea datorii la bănci pe termen scurt de 16,8 milioane de lei.
0 comments :
Trimiteți un comentariu