Americanii de la 3Pillar Global angajează 100 de persoane anul viitor

Știrea a fost publicată marți, 25 noiembrie 2014, 02:04 în categoria

Americanii de la 3Pillar Global angajează 100 de persoane anul viitor 3Pillar Global România, subsidiara locală a com-paniei americane cu același nume specializată în dez­vol­tarea de software la comandă, are în plan să-și mărească echipa cu circa 100 de persoane anul viitor, analizând posibilitatea deschiderii unui nou sediu.

Sediul central al 3Pillar Global din România este la Cluj-Napoca, compania având un centru și în Timișoara, în care lucrează în prezent aproximativ 300 de persoane în total.

„În principiu ne vom dezvolta în Cluj și Timișoara, dar dacă nevoia va fi foarte mare, se poate ca Iașiul să fie o soluție sau un loc din zona transfrontalieră a României care ne va aduce un plus de diversitate“, a declarat Cătălin Ștef, prim-vicepreședinte pentru ope-rațiuni internaționale în cadrul companiei multina­ționale 3Pillar Global și totodată director general pentru operațiunile din România și India.

Ștef este de altfel fondatorul companiei Dacomy, firma locală înființată în 2003, al cărei acționariat a trecut printr-o serie de schimbări până în 2010, când a fost preluată integral de 3Pillar Global. Structura acționariatului Dacomy s-a mo­difi­cat pentru prima oară în 2005, când 50% din acțiuni au fost cum­pă­rate de ame­ricanii de la Devix, compania redenu­min­du-se Devix Corpo­ra­tion SRL Ro­mâ­nia. Ulterior, com­pania-mamă Devix și subsi­dia­ra din România au fost preluate de B2X Cor­po­ration în 2007. Un an mai târziu însă Lever Point a achi­ziționat B2X Corpo­ration, Ștef rămânând acționar în cadrul subsidiarei locale până la preluarea 3Pillar Global.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ioana Nita

0 comments :

Trimiteți un comentariu