
Dacia
pe piața franceză au crescut cu 18% în primele zece luni ale acestui an, la aproape 89.800 de unități, potrivit datelor Comitetului Constructorilor Francezi de Automobile (CCFA).
Dacă ritmul de creștere continuă și în noiembrie și decembrie, pe piața din Hexagon se vor vinde în acest an peste 110.000 de vehicule marca Dacia. Ultima oară când Franța a depășit acest prag era în 2010, când s-au înmatriculat peste 110.000 de unități. Franța este prima piață din lume după România unde Dacia depășește pragul de 100.000 de unități de două ori. Ultima oară când marca românească a livrat pe piața locală peste 100.000 de mașini era anul 2007, ultimul an de creștere al pieței auto locale, când vânzările brandului autohton s-au ridicat la 101.799 de vehicule. În total, vânzările Dacia ar putea ajunge la o valoare de peste 1,3 mld. euro dacă se ia în calcul un preț mediu de 12.000 de euro pentru un model.
În total, Dacia a înregistrat în Franța cea de-a treia cea mai mare creștere din acest an, pe o piață care a urcat cu numai 1,3% în primele zece luni comparativ cu perioada similară a anului trecut. Marca românească a fost depășită însă numai de mărci de nișă, cu vânzări reduse precum Lancia și Jeep, care au urcat cu 47% respectiv 38%, dar la 5.500, respectiv 2.400 de unități. Dintre mărcile de volum Dacia a depășit atât la creștere, cât și la volum Skoda, care a punctat un avans de 8% și a înregistrat peste 17.000 de autoturisme noi.
0 comments :
Trimiteți un comentariu