H&M lansează anul viitor magazinul online în România

Știrea a fost publicată miercuri, 19 noiembrie 2014, 05:07 în categoria

H&M lansează anul viitor magazinul online în România Retailerul suedez de fashion Hennes & Mauritz (H&M;), care deține 37 de magazine pe piața românească, va lansa anul viitor în România și magazinul online, un segment de piață cu un potențial de creștere imens, confirmat în piețele din vestul Europei.

Tot anul viitor, H&M; are în plan lansarea de magazine online și în Belgia, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, Portugalia și Slovacia, se arată într-un anunț al companiei. În primele nouă luni ale anului fiscal curent, perioada decembrie 2013 - august 2014, vânzările H&M; România au crescut cu 39%, la 864 de milioane de coroane (94,1 milioane de euro), de la 620 de milioane de coroane suedeze în același interval al anului trecut.

H&M; a fost fondat în Suedia 1947 și este listat la NASDAQ OMX Stockholm. Retailerul are aproape 3.300 de magazine pe 54 de piețe, inclusiv unități deschise în sistem de franciză.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ana Maria Petcana

0 comments :

Trimiteți un comentariu