Kredyt Inkaso vrea să ajungă să administreze un portofoliu de credite neperformante de un miliard de euro anul viitor

Știrea a fost publicată luni, 17 noiembrie 2014, 04:18 în categoria

Kredyt Inkaso vrea să ajungă să administreze un portofoliu de credite neperformante de un miliard de euro anul viitor Compania de recuperare creanțe Kredyt Inkaso, deținută de grupul polonez cu același nume, intenționează să-și dubleze portofoliul de credite neperformnate administrate în următorul an, până la nivelul de un miliard de euro, potrivit lui Andrei Mocanu, directorul general al companiei.

Kredyt Inkaso este prezentă pe piața locală din ianuarie 2013, iar în prezent a ajuns să administreze creanțe de circa 500 de milioane de euro. Majoritatea creanțelor sunt credite negarantate ale persoanelor fizice, iar aproximativ o treime sunt credite corporate și ale firmelor mici și mijlocii.

Mocanu spune însă că băncile au început de anul acesta să scoată la vânzare tot mai multe credite garantate ale companiilor. „Din păcate, foarte multe firme mici și mijlocii intră în default. Noul model de business al băncilor ar trebui să promoveze educația financiară. Pentru pro­ducători ar trebui găsită o soluție de finan­țare, aici e marea problemă“, afirmă el.

Mocanu a adăugat că gradul de recuperare a creditelor firmelor în insolvență este foarte redus, mai ales pe credite negarantate, unde gradul de recuperare este de sub 2% din valoarea nominală a datoriei. Băncile au în portofolii, creditele neperformante acordate firmelor ajunse în insolvență de 3,3 miliarde de euro.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Andra Oprescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu