
“Autostrada Sibiu-Pitești a fost lăsată «în aer», deși a fost cerută de întreaga industrie. Sunt covins că președintele (Klaus Iohannis – n.red.) își va onora promisiunile, dar totul depinde și de momentul în care ACL va prelua guvernarea. Imediat ce acest lucru se va întâmpla, vom începe să reparăm greșelile în lanț făcute de guvernul Ponta. Mai mult, o problemă este că încă nu avem o proiecție bugetară pentru anul viitor”, spune Nazare.
Președintele ales Iohannis, care a fost și primar al Sibiului timp de 14 ani, declara în urmă cu câteva luni că “tronsonul Sibiu-Pitești este obligatoriu să se realizeze, cu cât mai repede cu atât mai bine”.
Șoseaua Sibiu-Pitești apare în Master Planul General de Transport, documentul care stabilește prioritățile României până în 2030 în materie de infrastructură de transport, ca o “autostradă fazată”, respectiv în primă fază va fi construită sub formă de drum expres, urmând să fie ulterior transformată în autostradă.
Sibiu-Pitești este una dintre cele mai cerute șosele din țară și traversează Valea Oltului, o zonă foarte circulată. Autostrada a fost solicitată inclusiv de producătorul auto Dacia, cel mai mare exportator de pe plan local.
0 comments :
Trimiteți un comentariu