Noua fabrică se va întinde pe o suprafață de circa 4.000 de metri pătrați și va avea o capacitate de producție de 150 de ferestre pe zi. Jumătate din producția noii fabrici, care va fi construită în Pipera, va merge la export.
Producătorul de uși și ferestre Pinum Doors & Windows, parte a grupului italian Nusco, va deschide în ianuarie anul viitor o fabrică de tâmplărie PVC în Pipera, în urma unei investiții de un milion de euro.
„De anul trecut deja producem tâmplărie în România, însă din 2015 cu ajutorul noii fabrici vom avea o capacitate de producție mai mare. (…) Noua fabrică va exporta jumătate sau chiar mai mult de jumătate din producție“, spune Francesco Curcio, director comercial al Pinum Doors & Windows.
Noua fabrică se va întinde pe o suprafață de circa 4.000 de metri pătrați și va avea o capacitate de producție de 150 de ferestre pe zi, compania urmând să angajeze peste 50 de oameni în noua unitate. Pinum, care are în prezent 115 angajați, mai are în Pipera o fabrică de uși, cu o capacitate de producție de circa 50.000 de uși pe an. Pinum Doors & Windows a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 19,7 milioane de lei (4,5 milioane de euro), potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor, iar pentru anul 2014 estimează o creștere de 30% a rulajului, atât datorită vânzărilor de pe piața locală, cât și exporturilor, care vor genera 15% din business anul acesta. Principala piață de export este Italia, însă compania realizează livrări și în Liban, Armenia sau în țări din Africa de Nord.
Pinum, parte a grupului italian Nusco, construiește o fabrică de tâmplărie PVC în Pipera, unde va angaja 50 de oameni
Știrea a fost publicată vineri, 14 noiembrie 2014, 01:39 în categoria Construcții
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu