
Terenurile ar fi fost retrocedate moștenitorilor lui Nicolae Cantacuzino, mai exact Ioanei Maria Cantacuzino, potrivit unui raport al Curții de Conturi citat de presa centrală. Un hectar de pădure din județul Prahova se vinde cu circa 2.000 de euro în prezent, însă prețul poate ajunge și la 4.000 de euro în funcție de amplasare, de vârstă și mixul de arbori. Astfel, terenurile pentru care este cerută verificarea de către ANRP ar valora acum între 5,3 mil. euro și peste 10 mil. euro.
Solicitarea are loc în condițiile în care Direcția Națională Anticorupție (DNA) îi anchetează pe fostul deputat Viorel Hrebenciuc și pe fiul său Andrei, aflați acum în arest preventiv alături de deputatul Ioan Adam și de beneficiarul retrocedării, Gheorghe Paltin Sturdza, în dosarul retrocedării ilegale de păduri din Bacău.
Procurorii DNA susțin că în aprilie 2012, prin intermediul lui Ioan Adam, Gheorghe Paltin Sturdza le-a cerut judecătorilor Lorand Andras Ordog și Gabriel Uță, de la Tribunalul Covasna, să pronunțe o hotărâre judecătorească în favorarea sa. Tribunalul Covasna a dispus punerea în posesia lui Paltin Sturdza a unei suprafețe de 43.227 de hectare de pădure în Bacău, producând astfel Romsilva un prejudiciu de 303,8 mil. euro. Un alt mare dosar de anchetă în retrocedări este cel deschis pe numele Crinuței Dumitrean, fostă președintă a ANRP în 2011. Dumitrean este în arest, fiind cercetată alături de fosta șefă a DIICOT Alina Bica, doi deputați și alte persoane pentru acordarea unei despăgubiri pentru un teren supraevaluat cu 62 mil. euro.
Bica a fost trimisă în judecată de procurorii anticorupție, luni, fiind acuzată că, în calitate de reprezentant al Ministerului Justiției în Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP, i-a aprobat omului de afaceri Gheorghe Stelian, apropiat al omului de afaceri Dorin Cocoș, despăgubiri pentru un teren supraevaluat cu peste 62 de mil. euro.
Pe 21 noiembrie, ANRP a mai solicitat verificări privind legalitatea restituirii unei suprafețe de 980 de hectare teren forestier în localitatea Măgureni (județul Prahova), iar pe 5 decembrie a depus la organele de cercetare penală o sesizare privind restituirea a 876 ha teren forestier în localitatea Filipeștii de Pădure (județul Prahova).
0 comments :
Trimiteți un comentariu