Băncile austriece, care dețin aproape 15% din datoria externă a României, au redus anul trecut cu peste 2 mld. euro finanțarea acordată economiei locale, până la un volum total de 11 mld. euro, potrivit datelor din raportul anual privind balanța de plăți publicat ieri de BNR.La nivel agregat, datoria externă aferentă băncilor private a scăzut cu 3,5 mld. euro anul trecut, la circa 29 mld. euro. Aceasta reprezintă peste o treime din datoria externă totală a României, de circa 79 mld. euro la finalul anului trecut. Aproape o treime din datorie este deținută de instituțiile financiate internaționale (inclusiv împrumuturile de la Fondul Monetar Internațional), iar aproape o cincime este reprezentată de investițiile de portofoliu.
Printre investitorii de portofoliu importanți se numără Deutsche Bank, HSBC, Barclays, Erste Bank sau CS First Boston Elveția. La nivel agregat, investițiile de portofoliu, adică bani plasați în titluri de stat emise de statul român, însumează 14 mld. euro. Din datoria aferentă băncilor private străine, de 29 mld. lei, peste o treime este deținută de băncile austriece. Băncile înregistrate în Olanda au finanțat cu circa 6 mld. euro economia locală, iar cele grecești cu 3 mld. euro. Investițiile băncilor olandeze au scăzut anul trecut cu 3%, iar cele ale grecilor cu 9%.
Singura creștere, de 19%, a fost consemnată de instituțiile de credit înregistrate în Irlanda, dar acestea au o pondere redusă în total, respectiv un volum de 700 mil. euro. Băncile europene se confruntă cu cerințe tot mai mari de capital, condiții în care și-au redus expunerea pe piețele din estul continentului, inclusiv pe piața locală. Subsidiarele locale ale băncilor străine au pierdut 40% din liniile de finanțare în perioada de criză, până la 13 mld. euro. Bancherii se plâng că nu au cerere de credite solvabilă și de aceea nu au de ce să mai țină banii aici.
Dezintermedierea se vede și în nivelul expunerii locale a principalelor grupuri europene cu prezență pe piața românească. Cele nouă grupuri bancare străine care au participat în 2009 la „Inițiativa Viena“, un acord semnat cu statul român privind menținerea expunerilor pe piața locală, mai aveau la finalul lunii august o expunere de circa 19 mld. euro, adică 75% din nivelul din 2009.
Expunerea s-a menținut la circa 30 mld. euro până în septembrie 2012, dar ulterior a început un proces de scădere abruptă. Acordul a expirat în 2012, în momentul în care procesul de dezintermediere a devenit foarte vizibil. Acordul fusese intermediat de creditorii internaționali ai României și semnat cu Erste,
Raiffeise
n, Eurobank, National Bank of Greece,
UniCredit
, Société Générale, Alpha Bank,
Volksbank
și
Piraeus
. Cele nouă grupuri dețin prin subsidiarele de la București circa 70% din activele de 80 mld. euro ale sistemului bancar.
Băncile din străinătate și-au forțat subsidiarele locale să-și reducă dependența de finanțările externe, care au reprezentat principala sursă de creștere a creditării în perioada de boom, și să atragă mai multe resurse de la clientelă. Astfel, depozitele au crescut constant în perioada de criză și au ajuns la 216 miliarde de lei, depășind anul acesta pentru prima dată din 2007 încoace nivelul creditelor acordate.
0 comments :
Trimiteți un comentariu